Arhivele lunare: decembrie 2011

So many roads. So many choices. So many mistakes!

Standard

Daca ar trebui sa descriu 2011 intr-un cuvant as spune catastrofa. Viata mi-a dat o palma. Mare de tot. Din care am invatat multe. Am invatat ca treptele sunt si descrescatoare nu numai crescatoare. Cel mai important, am invatat pe propria-mi piele ca astazi poti avea totul si maine te poti trezi si nici macar aerul nu mai este al tau.

Intotdeauna mi-a placut sa tintesc. Intotdeauna m-am incapatanat. Am fost un copil rebel . Nu am ascultat nici un sfat. Nu mi-am ascultat prietenii. Am facut numai ce am crezut eu ca e bine. Am alergat dupa lucruri volatile cand aveam lucruri palpabile. Am acceptat jigniri fara sa ma apar. Am luat decizii gresite. Am alergat mult fara sa stiu dupa ce alerg. Cel mai important este ca am deschis intr-un final ochii. Am cunoscut oameni de nimic despre care spuneam ca nu exista. Am dat piept cu realitatea. Si am descoperit cat poate fi de dureroasa uneori.

Si concluzia este ca daca vrei sa castigi trebuie sa fii ori al naibii de norocos ori al naibii de nepasator fata de propria-ti persoana. Daca tanjesti dupa fericire, n-o vei avea. E volatila, nu palpabila. Stiu acum ca nu trebuie sa mai zic niciodata “mie nu o sa mi se intample asa ceva niciodata”. Stiu acum ca cei pe care ii consider fericiti sunt cei ce fac cele mai multe compromisuri. Stiu ca nu voi fi niciodata in reviste. Nu pentru ca nu pot ci pentru ca nu vreau. Stiu ca nu am corpul perfect. Stiu ca nu am masina perfecta. Stiu ca nu am job-ul perfect. Pentru ca nimeni nu le are. Iar eu sunt o perfectionista. Si caut intotdeauna tot ce e mai bun, incepand cu directii si terminand cu oameni. Si aleg oamenii dupa calitati nu dupa corpul de invidiat sau cea mai scumpa masina. Dar cati mai fac asta in societatea anului 2011?

Nu stiu ce va fi peste un an, poate mai rau, poate mai bine. Stiu insa ca daca am deschis intr-un final ochii si am inteles ca alergam in directia gresita inseamna ca toate cele ce au fost pana acum n-au fost degeaba. Acum inteleg totul mult mai clar, locul meu e langa oameni care nu imi impun ce sa fac doar pentru a le aduce lor o imagine perfecta. Locul meu este langa oameni care inteleg ca singurul lucru concret este prezentul.

Ceea ce vreau acum este sa nu mai vreau nimic. Si pentru prima data nu tanjesc dupa nimic. Nici dupa obiecte, nici dupa persoane. Nu as putea oricum tanji dupa cineva in mod special. Mi-ar fi greu sa ma ridic la inaltimea unora, la propriu, si mai ales sa pot atinge perfectiunea. Caci unii, asta cauta si imi zambesc arogant in fata spunandu-mi ca mai am de lucru.

Voi incheia prin a va marturisi ceea ce mi-a spus cineva recent: “Nimic nu e ceea ce pare.” Si cata dreptate are. Nimic din ceea ce vedeti nu e ceea ce pare, iar zambetul meu e dovada de care aveti nevoie. Si in 2011 am invatat ca oamenii ascund multe, isi pun masti pentru a nu arata adevarul. Si cel mai important, pentru prima data nu ma voi sinchisi sa inteleg de ce. Mie imi place sa alerg singura, nu dupa cineva si nici cu cineva. Iar eu cand alerg, o fac in vazul lumii. Unii insa, par ca merg la pas cand de fapt alearga si cu siguranta eu nu voi alerga dupa ei.