Arhivele lunare: februarie 2012

Viitor aNORMAL?

Standard

Constat pe zi ce trece, cu tristete, ca obisnuitul devine neobisnuit. Ceea ce trebuie sa fie este anormal iar ceea ce ar trebui sa fie anormal devine o regula. Peste cativa ani eu vad lumea ca fiind a naibii de ciudata.

Peste un timp vom asista la urmatoarele schimbari majore:

Nuntile vor incepe cu primul joc de playstation al mirelui cu baietii si abia apoi cu valsul mirilor (Iri);

Femeile si barbatii isi vor lua haine de la acelasi raion. Mai exact, femeile se vor bate  cu barbatii pentru hainele ce candva erau doar pentru ele;

Prostitutia la nivelul femeilor va fi egala cu cea la nivelul barbatilor;

Barbatii nu vor mai bea apa, ea va fi considerata nociva pentru organism. Ei vor fi sub influenta alcoolului ziua, noaptea, in timpul saptamanii, in week-end;

Barbatii nu vor mai avea nevoie de pat, masina il va inlocui cu brio;

Femeile vor incepe sa aiba cate 4-5 relatii in paralel;

Femeile vor fi cele care ii vor scoate pe barbati in oras incepand cu luatul cu masina de acasa si platitul la sfarsitul serii;

Inteligenta va fi judecata aspru de catre societate;

Frumusetea naturala va fi un defect;

Femeile vor sti sa schimbe singure tevi, becuri, vor zugravi etc.;

Barbatii vor sti sa faca diferenta intre dres si ciorap, intre roz si mov (statistic vorbind 1 din 10 stie astazi acest lucru)

Lista poate continua insa cred ca am pus punctul pe ce era esential. Ma gandesc sa emigrez caci cu o astfel de schimbare nu cred ca ma voi obisnui. Sau cine stie, poate peste 20 de ani voi fi eu insami un barbat in ceea ce priveste gandirea si comportamentul.

TB

Standard

Cos a reusit sa scoata fitele din mine. M-a dus la Bran, unde as fi jurat ca nu voi merge vreodata. Cu un frate si multi prieteni din Predeal, m-am obisnuit sa fiu numai acolo. M-am surprins pana si pe mine cu detasarea fata de toti cei ce erau in acea zona. Si am avut parte de trei zile minunate.

L-am uimit pana si pe tata care a fost mai mult decat surprins cand m-a intrebat unde ies sambata seara si i-am raspuns “Nu tata, nu ma duc la Office”. A spus ca nu crede. I-am explicat ca nu ies in club. Mi-a raspuns:”Gandac, ceva e in neregula cu tine. Ti-ai uitat hainele acasa?” Ei bine, father, ti-am promis ca ma schimb.

Din acest TB am retinut in ordinea de mai jos, urmatoarele:

“Spalata-i ca noua!”

“Nu e cu parola ca nu e deloc.”

“Prietenii sefului meu ma apreciaza mai mult decat el!”

“Ioano, vede-te-as cu Fuego!!”

“Si sarbele sunt facute pentru o anumita inaltime. Kiki se simte si ea bine o data.”

“A fost o greseala.”

“Baietii de la IT sunt jos in vale!”

“La baie e Mickey Mouse.”

“Cat am cautat eu filmulete, voi ati baut toata sticla.”

“Lasa paharul pe alb, nu pe negru.”

“Ma duc sa pun apa la floare.”

“Evaluarea de productivitate se face o data la 3 luni.”

Precizez ca nu mi se adreseaza mie, sunt scoase din context si nu trebuie interpretate in nici un fel.

 

Sa vorbim despre noi?

Standard

Daca lumea ar avea gura mai mica, oamenii ar fi mult mai fericiti. Este o fraza ce imi apartine in totalitate si cred in ea. Si mai cred ca daca stam sa ascultam frustrarile oamenilor, nu avem personalitate. Stiti de cate ori m-am intalnit cu barbati despre care am auzit numai lucruri rele? De fiecare data. Nu pot sa deschid gura si desi jumatate din cei ce il cunosc il gasesc cel mai rau. Din fericire sunt incapatanata pana peste masura si nu cred pana nu vad.

Cati dintre voi puteti spune asta? Cati dintre voi v-ati intalnit cu o fata si un prieten de-al vostru v-a spus: “O cunosc, o curva!” sau “E nebuna, nu sta cu ea!”. Nu va mai spun ce mai zic unii dintre voi. Unii isi asuma chiar fapte pe care nu le-au savarsit. Nu vreau sa ma gandesc cati si-au asumat fapte cu mine pentru ca ar insemna sa pierd timp pretios. Stiu ca de multe ori am pierdut oameni din cauza frustrarilor celor ce au fost trecatori in viata mea.

In general e greu sa admiti ca nu poti avea un lucru. Nici macar nu ai curajul sa fii sincer. Si pentru ca frustrarea chiar naste monstri, multi fac gesturi de-a dreptul lamentabile. Nici nu stiu ce e mai grav: sa spui minciuni despre cineva sau sa crezi in minciunile pe care ti le spune cineva? E usor sa pleci urechea in fata primului venit. Mai greu e sa incerci sa afli adevarul sau sa dai credit unor oameni nevinovati.

Sunt multi care trec prin fata vitrinei si zaresc in ea o prajitura de ciocolata. Unii tin la silueta, altii nu si-o permit iar unii nu stiu sa intre in magazin. Stiti ce vor spune toti? Ca era stricata si nici nu arata asa bine, nu avea nici gust bun.

Bine ati venit in lumea in care toti vorbesc, majoritatea mint, unii pleaca urechea. Lumea in care nu putem sa tinem un secret, lumea in care daca nu vreau sa spun cand ma vad cu cineva trebuie sa fiu pedepsita doar pentru ca aleg sa nu fac public un lucru privat. Bine ati venit in lumea in care toata lumea vorbeste pe toata lumea si in care nimeni nu isi asuma vorbe care uneori dor…si care destrama relatii de orice fel. Bine ati venit in lume in care aflu despre mine lucruri pe care nici macar eu nu le stiam despre mine.

O nebuna, doua nebune…

Standard

Intr-un fel sau altul va inteleg disperarea. Astia au luat-o razna si voi trebuie sa tineti pasul. Ca sa fii femeie in ziua de azi trebuie ori sa faci multe concesii ori sa ai incredibil de multa rabdare. Altfel o iei razna. Si unele dintre voi ati luat-o de ceva vreme…raznaaaa.

V-as povesti  despre o pseudo-vedeta a zilelor noastre. Dar nu ma lasa protagonistul intamplarii si nu suntem in Gossip Girl aici. Va zic doar sa aveti grija cu femeile, de la prea multe relatii esuate unele o iau oarecum razna.

Intotdeauna inainte sa fac o afirmatie ma pun in locul persoanei respective. Si ma pun si de data asta. Si nu numai ca ma pun dar am si fost in multe situatii asemanatoare. Intr-adevar, e greu sa rezisti cand barbatii nu stiu ce vor, azi sunt, maine dispar. Insala, mint, sunt ipocriti. Dar astia sunt.

Ca sa scriu acest post am facut research, mi-am facut treaba, am vorbit cu ceva barbati si am aflat. Ei au o problema cu modul in care unele femei grabesc lucrurile. Si cam asa e. Unele dintre ele se muta la ei dupa doua zile. Altele dau relationship request dupa o saptamana in care s-au vazut cu el de 2 ori. Unele stau si ii urmaresc noaptea prin oras, prin cluburi, le verifica telefonul, traiesc pe pagina lor de Facebook. Altele isi fac planuri de casatorie dupa doua, trei luni. Unele raman insarcinate doar ca sa puna mana pe averea lor. Innebunesc. La propriu. Nu mai suport sa aud ca exista asemenea fiinte care nu se respecta, nu au demnitate.

Si stiti care e ironia sortii? Ca multe dintre ele chiar au relatii, chiar le suporta cineva. Ma tot gandesc ca poate am eu o problema, poate sunt prea detasata si relaxata. Poate ca eu sunt din alt peisaj. Majoritatea prietenilor mei au cate o iubita nebuna. Si se plang la mine dar noaptea se culca in acelasi pat cu ea. Si ma suna la 1 noaptea sa imi povesteasca pe cine au ei langa ei si de ce nu pot fi si ele ca mine. Unele dintre ele tipa, altele trimit mesaje disperate, unele ameninta ca se sinucid, altele se razbuna. V-am spus cum se razbuna femeile? Se culca cu alti barbati.

Repet, unele dintre ele ma sperie. Astazi il injura pe Facebook, maine ii dau mesaj ca le pare rau. Astazi el nu mai exista, maine sunt la el acasa. Astazi ii arunca hainele pe geam, maine plang dupa el. Nu cred ca v-am povestit de o fosta prietena de-a lui Alex. Venea in fiecare zi si plangea la noi la poarta, dimineata, seara, nu conta. Ne obisnuisem cu ea.  O suna pe Coco de cateva ori pe zi si o implora sa o ajute sa se impace cu el. Si acum se duce si doarme in aceeasi casa cu el si actuala lui prietena. Ii conduce masina, ies in cluburi impreuna.  Eu v-am zis ca sunt nebune.

Pai cum mai fetelor sa mai gasim si noi unul normal cand voi i-ati stricat pe toti? Ma veti acuza probabil ca ma dau bine pe langa barbati. Departe de mine acest gand. Am problemele mele cu ei. Pentru ca multi dintre ei sunt mai ciudati ca ele. Dar de cele mai multe ori ma amuz cand vad cat de putin se mai respecta femeile. Si daca mie imi e frica de ele, de ei ce sa mai zic?

Stiu ca imi voi atrage multe antipatii si multe dintre voi va veti supara pe mine. Imi asum acest risc daca totusi ati inteles macar putin din ce incerc sa va zic si ati reflectat la cele spuse. Barbatii nu vin la voi daca nu vor. Puteti sa stati voi si in cap si in maini, si in degete, nu vin! Daca nu sunteti destepte (si nu sunteti) nu voi detineti situatia, ci ei. Si daca ei sunt la balon, ei dau gol, nu voi. Asa ca respectati-va mai mult si incepeti sa intelegeti ca nu puteti avea tot ce va doriti, nu si daca nu stiti sa jonglati cu mingea. Si multe dintre voi nu stiti.

Unde traiesc?

Standard

Traiesc in tara in care cu cat esti mai destept, mai frumos si mai bun, cu atat ai mai putine sanse sa reusesti. Traiesc in tara in care barbatii imi spun ca sunt prea buna pentru ei si aleg sa plece cu una mai superficiala, mai putin profunda doar pentru ca asta e calea mai usoara. Mai bine de jumatate din prietenii mei (care sunt cu mult mai destepti decat mine) sunt uneori umiliti, jigniti. Multi dintre ei nu au un loc de munca si sunt putin apreciati.

De multe ori pun capul pe perna si ma gandesc la ce am avut, la ce am acum. Ma gandesc la cum am fost educata, cum Coco m-a crescut frumos si m-a invatat sa fiu demna, sa ma respect, sa fiu independenta, sa nu accept sa depind de nimeni. Si ma uit acum in jur cat de putini oameni mai sunt asa. De multe ori ma trezesc si as vrea sa nu ma ridic din pat, sa nu mai fiu nevoita sa infrunt societatea asta. Sa nu ma mai trezesc si sa discut cu oameni din functii de conducere care nu sunt capabili sa scrie o fraza corect gramatical sau sa calculeze TVA-ul. As vrea sa pot sa nu ma uit in spate si sa ma intreb de ce m-am dus la scoala? De ce am renuntat la sport ca sa invat? Si ii reprosez zilnic lui Coco toate acestea. Ii spun cat de bine ar fi fost daca mi-ar fi spus de mica sa fiu materialista, sa-mi caut fericirea altfel. Si ea imi spune: “Fa mama ce vrei! ” Mai pot face asta acum, mama?

Eu ma trezesc de multe ori si ma gandesc cum eram candva…acum cativa ani cand investeam sume importante de bani in cadouri…desi nu primeam nimic in schimb. Si singura mea fericire era fericirea acelui om. Si si astazi la fel ca si atunci as lasa tot pentru acel cineva care sa ma faca sa rad in hohote chiar daca nu avem mai mult decat bucuria de a fi noi. Dar azi stiu mai bine ca oricand ca acest lucru nu se va intampla. Pentru ca astazi relatiile sunt bazate pe principii murdare. Astazi oamenii stau in relatii mincinoase, nu iubesc dar stau in relatii de 10 ani doar pentru ca au un confort financiar sau din cauza obisnuintei, a fricii de a o lua de la inceput. Astazi oamenii nu se mai bucura de micile atentii, calculeaza sumele cadourilor primite de ziua lor. Astazi oamenii se uita ce eticheta are haina de pe mine, ma intreaba cat m-a costat ceasul de la mana.

Astazi barbatul acela alege sa fie cu alta femeie doar pentru ca ea e un trofeu. Si ma suna sa imi spuna ca ii lipsesc. Ii lipsesc inteligenta mea, discutiile cu mine, nebunia mea, ii lipsesc eu. Dar eu nu voi sta niciodata 3 ore in fata oglinzii inainte sa ies in club. Si din acest motiv prefera sa se uite la mine cu nostalgie in timp ce o tine pe Barbie de mana si imi trimite mie mesaje nostalgice.

Vreau, nu vreau, aici traiesc. Si daca trebuie sa inteleg si sa ma adaptez, o voi face. Cei fericiti sunt cei ce se adapteaza. Si va trebui sa inteleg ca oamenii aleg intotdeauna calea cea mai usoara. Barbatilor le e frica, femeile nu mai simt. Barbatii se inchid in ei, femeile nu mai sunt sincere. Barbatii sunt lasi, femeile nu ma alearga. Si uite asa scapam fericirea dintre degete pentru ca ne gandim la ceea ce va fi maine si uitam sa ne bucuram pentru ce avem azi. Si bucuria mea este atat de mare atunci cand imi suna telefonul si vad cum un vechi prieten isi cere iertare. Atunci inteleg ca la un moment dat, tarziu, pana si ei apreciaza ce au avut si au aruncat. Zambesc dar nu sunt fericita. As putea sa simt satisfactie dar nici ea nu mai e. Pentru ca si urmatorul va face la fel.

Facebook m-a transformat!

Standard

Am stat fara Facebook. Am supravietuit. Obisnuiesc sa imi inchid contul din cand in cand, in momentele in care simt ca o iau razna. Si sunt fericita.

Unii oameni duc lucrurile la extrem. Ajungem sa nu ne mai bucuram de viata, de iesirile in oras, sa nu mai zic de alte lucruri si alte momente. Ne verificam profilul de Facebook mai des decat ne verificam stomacul. Poate ca ii e foame…  Asa sunt si eu. Si urasc acest lucru mai mult ca orice.

Criticam oameni doar dupa postarile lor, dupa poze, dupa check-inuri. Daca si-a dat check-in cu o fata, oare cine e? Ma insala? Ma minte? Ajungem sa tragem concluzii din niste detalii. Oficial, Facebook ne distruge perceptia asupra oamenilor. Daca imi da like la o poza, ii place de mine? Oare e ironic? Daca nu-mi da like oare nu mai insemn nimic pentru el? Nu-mi scrie nimic niciodata, are pe alta.

Ma suna lumea sa ma intrebe unde sunt? Ce am patit? De ce nu mai am Facebook? Si le raspund: daca va e atat de dor de mine de ce nu ma sunati sa ma scoateti la o cafea, chiar e o problema majora ca nu mai am Facebook? Majoritatea prietenilor mei au numarul meu de telefon. Chiar ne pastram prietenia doar prin Facebook? Sau e o problema reala ca nu mai stiti unde ies sau cu cine?

Stau sa ma gandesc de 2 ori ce scriu, sa nu supar pe nimeni, sa nu traga nimeni concluzii pripite. Am fost acuzata ca sunt usuratica si simplista, ca am luat-o pe un drum gresit, ca nu mai sunt cea care eram candva. De ce? Pentru ca-mi pun poze din cluburi. Acum ca nu am avut Facebook, si n-a stiut nimeni ce fac si unde sunt, s-a schimbat ceva? Am devenit peste noapte super cuminte si fata de acum cativa ani? Si in fapt acum 5 ani eram diferita pentru ca ieseam in cluburi si nu-mi puneam poze? Deci atunci, eram cuminte doar pentru ca nu puneam poze.

Aham. Cam asta e treaba cu Facebook. Prefer sa nu fiu pe aici mult timp. Pentru ca eu  nu judec oamenii dupa aparente si nu trag linie doar dupa 10 poze si 5 commenturi.  Si desi lumea in jur ma trage de maneca, prefer sa astept si sa cunosc oamenii. Asteptarea mi-a dovedit de fiecare data ca e prietena mea. Ca nimic nu e ce pare, ca oamenii din spatele unui profil sunt altii in realitate.

Si voi incheia spunandu-va ca daca am ajuns sa preferam sa stam ascunsi in spatele unui profil virtual si sa urmarim femeia pe care o iubim, sa o judecam si sa gasim motive sa o uram, am ajuns noi sa fim diferiti fata de acum 5 ani. Pentru ca eu cat am iubit, n-am judecat cele 500 de femei care existau pe un profil desi nu aveam nici un prieten in comun cu ele. Si nici like-urile si commenturile gratuite.

Acum insa, iubirea e o amintire. Si uite asa ca  nu mai dau  de mult timp click  nu-mi mai pesa ca m-am schimbat pentru ca acum port topuri in loc de camasi inchise pana in gat. Asta inseamna ca m-am schimbat, nu? Creierul meu s-a transformat peste noapte si principiile mele s-au evaporat. Poate ca aici e problema. Ca in loc sa te uiti la tine, la cat te-ai schimbat tu de fapt, dai vina pe Facebook. Eu am fost aceeasi Ioana intotdeauna. Nu m-am schimbat. Nu rochiile, pantofii, topurile sunt de vina. Le purtam si acum cativa ani. Si acum cativa ani roiau barbatii. Si si acum, ca si atunci, am aceeasi parere despre ei.  Uita-te mai atent la schimbare, o sa o descoperi pe pagina ta de profil.

Dupa 6 ani

Standard

Dupa o discutie de cateva ore cu Iri (in general atata dureaza discutiile mele cu ea), am ajuns la o concluzie revolutionara: ne-am maturizat.

La 7 ani ne jucam cu jeleuri in parc. La 13 ani copiam raspunsurile la mate de la sfarsitul culegerii dupa ce proful ni le-a lipit si noi ne-am cumparat o alta culegere .. d’ooooh. La 15 ani urmaream baietii din liceu. La 17 ani ni s-a zis pentru prima data ca suntem paranoice J La 19 ani am decis amandoua ca e timpul sa avem relatii iar in ianuarie anul trecut le-am terminat, amandoua. Nu facem lucrurile pentru ca ne programam, ele asa vin. Si stand astazi si discutand ne-am dat seama cat ne-am schimbat, prin cate am trecut impreuna. Si mai ales am realizat ca am facut al naibii de multe greseli ca sa ajungem azi si sa zicem, suntem linistite, pentru prima data.

Si acest post iti este dedicat tie. Asa ca draga Iri, inca mai avem de invatat!. Multe rau. Dar sa nu uiti niciodata ceea ce iti zic dintotdeauna, fii mai umana. Fa ceea ce simti nu ceea ce crezi ca e corect. Arunca-te in valuri, atunci cand sunt. Asculta mai putin ratiunea care te defineste si fii mai mult tu. Mereu am fost in urma ta spunandu-ti ce e bine si ce nu si mereu am crezut ca gresesti. Si mereu o vei face. Fa ceea ce simti, spune-le oamenilor ca ii iubesti, suna-i mai des, ajuta-i. Arata-le latura ta umana pentru ca ei vad in tine un robotel. Si nu esti un robotel.

Mai mult ca oricine, te-am vazut evoluand si ajungand aici. Stiu ca lucrurile nu sunt niciodata asa cum vrem si tu m-ai invatat asta. Din cauza ta acum sunt mai putin Ioana de acum cativa ani. Din cauza ta mi-am pierdut nebunia si veselia, mai ales naivitatea. Pentru ca pentru cei ce nu stiu, Irina imi taie aripile de fiecare data. Cand vin la ea si ii spun ca sunt fericita, ea imi spune, e vrajeala, asta zic toti. Si din cauza ei, astazi sunt ca ea. Si nu e neaparat un lucru rau, m-a ajutat sa-mi conturez partea rationala care nu exista la mine. Si pentru cei ce m-au cunoscut recent, aflati ca eu inainte eram altfel. Irina mi-a deschis de fiecare data ochii, mi-a scurtat agonia.

Si in ciuda faptului ca o urasc pentru ca nu ma lasa sa ma bucur de nimic, niciodata, stiu ca are dreptate. Si cu totii avem nevoie de un astfel de om langa noi.

Astazi insa, a venit timpul sa fii si tu om. Da-ti jos armura si fii macar pentru o zi Ioana de acum cativa ani. Pentru cateva ore, vei fi cea mai fericita. Si a doua zi cand vei realiza ca totul a fost minciuna, voi fi eu acolo sa iti zic, I told ya’.

Pentru ca astazi, vedem viata asa cum trebuie ea vazuta ca sa supravietuiesti.

Pentru ca astazi nu mai plang cand raman fara baterie la masina in fata la Fratelli pentru ca am lasat farurile aprinse 3 ore si nu mai tip crizata “Numai mie mi se intampla toate”. Astazi rad isteric si spun, “pe asta n-am mai facut-o. O scoatem noi la capat.”

Toate astea pentru ca am avut langa mine acel om care mi-a zis “Ioana, ma lasi?”

Si pe aceasta cale afla ca doua posturi dedicate tie intr-o singura luna sunt un miracol. Bucura-te de ele pentru ca nu va mai exista un asemenea caz. E doar pentru ca acum 6 ani pe vremea asta, fix acum 6 ani, ne intorceam de la munte cu trenul si povesteam entuziasmate un eveniment care urma sa ne schimbe viata. Pentru totdeauna.

Sindromul bot in bot

Standard

Si de aceasta data, inevitabilul s-a produs. Chiar daca stiu ca imi voi atrage critici din partea bunilor mei prieteni/prietene, va voi povesti despre sindromul bot in bot.

In 2011 am patit-o. De mai multe ori. Cu prieteni “buni” de-ai mei. Sa zicem ca asta am crezut eu. Cum imi iau eu teapa de obicei? Ii acord unui om toata increderea mea, iar omul respectiv dispare la prima relatie.

Prietenele mele… cum apare un Fat-Frumos, cum dintr-o data eu dispar. Se vad cu el de cateva ori si in clipa urmatoare, el e barbatul viselor lor. Nu conteaza ca nu stiu nimic despre el, unele dintre ele nici nu le stiu numele de familie. Dar, ce mai conteaza astazi un amarat de nume de familie? Pe bune, sunt demodata, cer prea multe detalii. Dintr-o data toata viata lor se invarte in jurul unui barbat. Telefoane din jumatate in jumatate de ora (cazul fericit), in fiecare seara cu iubi in masina, in week-end cu iubi la masa, cu iubi in club, cu iubi la shopping.

Dupa o scurta perioada de timp, rareori se prelungeste, visul frumos se destrama. Si sa vezi atunci, drama. Imi suna telefonul non-stop. Ioana, iesim in club? Ioana, iesim la cafea? Ioana, mergem la shopping? Sa nu mai zic de zecile de mesaje in care Ioana gaseste solutii. Si uite asa, Ioana redevine utila. Mai exista si cazul in care ele dispar cativa ani din viata mea si dupa cativa ani descopera ca nu mai au nici o prietena pentru ca in toti acesti ani iubi a fost omniprezent, omniscient, omnipotent, mai ceva ca un narator. Si Ioana cea draguta, e mereu solutia de avarie.

Toate, dar toate aceste situatii imi provoaca scarba. Pentru ca din cate stiu, eu nu sunt o pereche de blugi pe care o purtati din nou dupa ce dati jos kilogramele pe care le puneti pe voi cand iubi va vede perfecta oricum ati fi. Asa ca, lasandu-ma la o  parte pe mine, ganditi-va putin la voi. Inainte sa ii oferiti toata viata voastra lui iubi, incercati sa vedeti daca merita. Incepeti mai intai cu numele de familie, apoi cu studiile, placerile lui. Uitati-va putin si la prietenii lui, de obicei ei sunt cei care tradeaza fata aceea perfecta. Si mai ales, luati aminte la ce mi-a spus un prieten recent: “Lasa-le in pace, peste 6 luni sunt tot singure”.

E trist ca aruncati atat de usor oamenii din vietile voastre pentru primul venit, primul servit.

Acestea fiind spuse, iubi e la bere acum, nu? Nu de alta, dar altfel n-ati avea timp sa cititi blogul meu.

Justificand prietenia

Standard

In tentativa unora de a judeca am ajuns aici, pusa in fata unei iminente justificari. Nu fac asta de obicei. Cand luam un 9 la scoala, ceea ce pentru mama era de fiecare data declinul meu evident, nu ma justificam. Cand am luat prima amenda, nu m-am justificat. Cand veneam mai tarziu de ora 2 din club, nu ma justificam. Cand am luat decizia de a renunta la arhitectura, nu m-am justificat. Cand am luat decizia de a pune punct unei relatii, nu m-am justificat. Cand prin colturi se auzeau barfe la adresa evidentei mele destrabalari after break-up, nu m-am justificat. Cand am luat decizia de a pleca intr-un loc pentru fericirea altuia si nefericirea mea, nu m-am justificat. Desi, de fiecare data am jost judecata si mai ales supusa in fata unui tur de intrebari.

Nu-mi place sa dau explicatii. Si vorbesc acum din prisma omului obisnuit, asa cum ar trebui sa vorbeasca fiecare dintre voi. Nu inteleg de ce trebuie sa ma justific pentru faptele mele in fata unor oameni care nu sunt perfecti.

Am ales pentru ca da, in viata mai luam si decizii. Si prefer sa fiu in fiecare zi in locuri cu o singura persoana. Acea persoana care e alaturi de mine de cand am invatat sa scriem. Si in ciuda tuturor hopurilor din prietenia noastra, am reusit sa facem un drum drept si pe care se poate circula mai mult decat bine. Daca jumatate din timpul si energia mea este daruita ei, este pentru ca pana acum nu am intalnit pe nimeni care sa-mi arate ca merita. Ma refer aici, evident, la barbati. Nu cred ca mi-a pasat vreodata de judecatile oamenilor. Ele n-au valoare dat fiind faptul ca sunt gratuite. Daca suntem peste tot impreuna inseamna doar ca mai presus de orice, putem dezvolta o relatie interumana. Pentru ca de fiecare data cand vorbim, radem in hohote. Pentru ca de fiecare data cand ne intalnim, plecam cu zambetul pe buze. Pentru ca de fiecare data cand una dintre noi este jos, cealalta este acolo. Asa a fost mereu. Inca de cand ne faceam temele la mate si ea era mereu inaintea mea. La tot. Am impartit o viata, am impartit o banca, visuri, sperante.  Si facem asta de 16 ani si povestea continua.

In mod normal, radem. Mult! In mod normal, suntem sarcastice si ironice. Si ori de cate ori una dintre noi este supusa unor vorbe nedrepte, radem. Suntem peste tot impreuna pentru ca amandoua am fost dezamagite. Pentru ca amandoua am facut greseli pe care le-am indreptat. Cel mai important este ca amandoua avem vieti separate..si traim povestile noastre…separat!

Acestea fiind spuse, ma bucur sa stiu ca nu multi se pot lauda cu prieteni adevarati asa cum o putem face noi. Pentru ca s-a dovedit recent ca atunci cand ai mai multa nevoie ca oricand de un umar, barbatii se retrag la bere. De aceea, suntem peste tot impreuna. Si probabil mereu vom fi, chiar si asa, fiecare cu povestea ei.