Arhivele lunare: aprilie 2012

Un joc de carti

Standard

Incerc de ceva zile sa pun de-un nou post. Si intr-un mod ciudat, nu reusesc. N-am reusit sa scriu niste texte banale despre cateva cladiri bucurestene. Daca nu-mi gasesc inspiratia, ceva e cu adevarat ciudat. Poate nu am inspiratie in alegeri, poate nu am inspiratie in multe momente din viata mea dar de scris, scriu dintotdeauna.

Si nu reusesc sa pun cuvintele in ordine pentru ca traiesc una din acele perioade ciudate in care as vrea sa schimb tot ce am. Si credeti-ma, ca sa am tot ceea ce am acum am muncit din greu. Am implicat timp, sentimente…si multe multe altele. Ma uit in jur si-mi dau seama cat valoreaza toate acestea astazi..nimic.

Oameni in care am crezut se dovedesc slabi. Oameni carora le-am dat o sansa se dovedesc lasi. Oameni pe care i-am primit cand mi-am promis ca nu mai primesc pe nimeni se dovedesc falsi. Oameni pe care i-am ajutat se dovedesc plini de invidie. Oameni pe care i-am iubit se dovedesc … o trista amintire. Si as putea continua. Sunt un mix de sentimente. Regret cateva dintre deciziile din ultimul timp in conditiile in care pana de curand n-am regretat nimic, dar nimic din tot ce am decis. Mi-e oarecum dor de momente pe care nu le mai traiesc de la un timp. Ma bucur totodata de ce am acum. Sunt si mandra dar si dezamagita de mine. Si pentru prima data nu stiu pe ce drum sa o iau.

Am calatorit pe atatea strazi fara sa stiu ca undeva ele se infunda. Am intrat in atat de multe cladiri fara sa stiu ca acolo nu locuieste nimeni. Am intins mana atator oameni care nu mi-au spus niciodata numele lor adevarat. Am zambit din suflet unor oameni care nu mi-au zambit inapoi. Si va mai intrebati de ce ajung oamenii sa se degradeze, de ce nu mai iubesc, de ce sunt de piatra? Pentru ca nimeni nu e atat de puternic incat sa creada la infinit. Nimeni nu mai are curajul sa fie sincer cand nu stie ce mincinos se ascunde in fata lui. Nimeni nu mai ajuta neconditionat cand poate intr-o zi el va fi lasat balta.

Traim, credeti-ma, intr-un joc de carti. Avem poate cele ma bune carti dar de cele mai multe ori nu stim sa ne folosim de ele. Si partenerii nostri de joc triseaza iar intr-un moment dat invatam si noi sa facem asta. Marim miza iar atunci pierdem cel mai mult. Cand jucam sume mici, castigam putin. Nu stim cand sa ne oprim din a plusa. Uitam detaliul cel mai important: cartile au doua fete. Daca am sti ce se ascunde in spatele lor, am castiga premiul cel mare intotdeauna. Dar ca sa putem afla ce e sub teanc trebuie sa riscam si sa continuam jocul.

Avem ceea ce meritam!

Standard

V-ati gandit vreodata ca tot ceea ce aveti este in fond ceea ce ati construit cu truda dintotdeauna? Cei ce ma cunosc imi spun ca pot schimba ceva in viata mea. Daca la inceput m-am incapatanat, in stilul caracteristic, sa nu recunosc acest lucru, ei bine acum recunosc ca asa e. Daca cu adevarat mi-as dori sa schimb ceva, as putea face asta. As incepe cu prietenii si as termina cu patul. De ceva ani ma asteapta un pat mai frumos si mai comod, situat intr-o zona mai mult decat minunata. Dar eu am zis ca nu e inca momentul. Si totusi acum cand gandesc mult mai rational, imi dau seama ca momentul a fost acum multi ani si ca as fi putut schimba multe. Dar am gresit si abia acum vad asta.

Si chiar daca pare greu de crezut, chiar avem viata pe care o meritam. Sa vorbim putin despre barbati si femei. Ele se plang de el, ei se plang de ea. Candva intr-un moment din viata lor ei au avut sansa, au luat decizia. Si poate ca atunci au ales calea mai usoara dar azi se dovedeste ca nu a fost intocmai si cea mai buna. Cand alegem, spre exemplu, femeia. Ne uitam la ea in prezent si uitam sa ne-o imaginam in viitor. Credem ca un chip frumos si un comportament slugarnic si fara personalitate ne va duce catre succes. Si cand va zic asta nu ma aflu in postura femeii frustrate care n-are ce arata fizic. Pentru ca asa cum mi-a spus recent un oarecare el, “Eu merg pe strada si barbatii vin dupa mine”. Dar asta nu e de ajuns. Pentru ca personalitatea mea atat de puternica ii face pe multi sa dispara, de ce sa-si complice viata cu o femeie inteligenta cand ei au nevoie de o marioneta? Ei bine, asta e momentul in care multi, si nu spun cuvinte mari, pierd trenul vietii.

Asa apar divorturile in care am devenit oarecum specializata. Asa apar copiii care nu vor avea niciodata o viata normala, si in asta sunt specializata. Pentru ca multi nu stiu cat de greu ii este unui copil sa se comporte in viitor normal cand in copilarie a fost nevoit sa se imparta intre parinti, intre frati…si da..si in asta sunt specializata. Si asa apare frustrarea, asa ajungem sa facem gesturi de care ne va fi rusine in viitor.

Undeva, doar noi putem decide ce e bine si ce nu e bine pentru noi. Daca azi mintim si ne comportam josnic, candva la un moment dat vom primi ceea ce am dat. Candva lucrurile se echilibreaza. Si daca alegem o fantasma, fantasma vom avea. Eu sunt nimeni pentru voi si poate ca nu intelegeti cand va transmit un mesaj. Dar la un moment dat va veti da dreptate in primul rand voua. Si numai asa puteti sa aveti ceea ce meritati, invatand ca ceea ce vom avea este ceea ce am dat la randul nostru candva. Nici mai mult, nici mai putin.

A nu mai fi mai mult decat a fi.

Standard

Traim intr-o lume de lasi si asta ma oboseste dar ma face sa inteleg mai bine ca oricand unde ma situez. Mamele noastre s-au chinuit cu noi, ne-au invatat ce e bine, ce e rau, ce e frumos, ce e urat. Ne-au trimis la scoala unde in mod normal ar fi trebuit in primul rand sa invatam sa socializam si sa ne comportam in societate. Numai ca unii dintre noi ne-am dus acolo doar ca sa trisam. Si atat.

Si astazi ii avem in fata pe cei care nu stiu sa spuna “Adevarat a inviat!” unei persoane care le-a stat alaturi ceva vreme, ii avem in fata pe cei care se duc repede si se imbata doar ca sa nu-si asume un comportament, ii avem in fata pe micii baietei care se cred barbati. Acelasi lucru este valabil si pentru sexul feminin.

Si cand mi-ati zis, “Ioana, te bagi singura in groapa”, nu v-am ascultat. Dar ca de obicei, eu ma bag, eu ies singura. Nu ma impinge nimeni ca sa-mi fie mai usor. Nici nu mai stiu, zau va spun, cum sa fac sa inteleg. Cnd zic, gata, nu mai socializez, nu mai dau numarul meu in veci nimanui, cum ma apuca subit increderea si speranta si mai fac cate o greseala. Cum ma apuca pe mine optimismul, incep sa le conturez unora un portret atat de frumos doar pentru ca asa sunt eu. Si intr-un final marii nostri oameni sunt in fapt niste copilasi ramasi la statutul de copiat la teze de sub banca si de furat cornul colegului in pauze. Chiar daca mama lor le-a spus ca civilizat e sa-ti asumi faptele, ei o dau cotita si dau vina pe colegul. Astia ajunsi la o varsta dau vina pe soarta, pe femei/barbati, pe societate. Dar vina voastra e vreodata? Voi asa aveti vreo vina? Zic si eu…

Dar ce zic eu aici? De la cine am asteptari? De la cei care zic “aia/ala nu e genul meu, n-as fi cu una/unul ca aia/ala niciodata” desi fosta lor prietena/fostul prieten e fix asa. N-ar avea in veci curajul sa recunoasca, se vad perfecti si in cautarea unui lucru mai bun. Si cand il au ori mint, ori se sustrag, ori gasesc scuze. Scuze, scuze, scuze. Sunt satula, micutilor, de scuze. La asta va pricepeti cel mai bine. Si de cele mai multe ori, celalalt e de vina. Nu va dau exemple mai intime tocmai pentru ca veti spune iar ca sunt rea. Si nu inteleg de ce? Pentru ca niciodata n-am scris un nume pe blogul asta, nici macar o descriere banala. Nimic! Am fost intotdeauna discreta si iar m-am gandit la voi inaintea mea. Si chiar si asa, eu va respect si va voi respecta mereu. Nu voi face rau voit nimanui pentru ca nu poti sti niciodata ce se asunde in spatele unui om chiar daca aparent e altfel.

Si va spun, unul sa mai vina la mine sa-mi zica :“Ioana, esti o fata minunata. Ioana esti o fata  prea buna. Ioana, nu meritai toate alea. Ioana imi pare rau. Ioana, am fost un prost. Ioana, ca tine nu mai gasesc.”, ca nu raspund de faptele mele. Nu sunteti nici copii (biologic vorbind, evident), nu sunteti nici prosti (inca va gasesc scuza asta), nu sunteti nici salbatici (asta doar pentru ca locuiti in societate), nu sunteti nici orbi (nici pentru asta n-as baga mana-n foc). Poate ca eu sunt sarcastica, poate ca uneori sunt aroganta, si cu siguranta am al naibii de multe defecte. Dar hai sa fim seriosi, putin curaj acolo nu strica. Veniti si infruntati-ma, ador asta la oameni.

Asa ca va transmit intr-un mod pacifist si pur neintamplator sa nu mai mintiti, sa aveti si voi curaj si mai ales sa aveti 7 ani de acasa. Sa raspundeti frumos la salut, sa salutati civilizat, sa va uitati in ograda voastra mai des decat in a vecinului, sa spuneti cand va deranjeaza ceva, sa nu mai criticati fara sa cunoasteti etc. Si nu, nu sunt nici rea, nici respingatoare. Sunt al naibii de incapatanata si de corecta. Sunt o visatoare si iubesc oamenii, cred in ei si nu ii judec. Si credeti-ma din cauza asta am numai de suferit cand voi radeti si va considerati importanti si mari masculi exista si fiinte care tin la voi si care chiar merita macar respect daca altceva nu sunteti in stare sa oferiti.

Vulpea cand n-ajunge, e pentru ca e scunda?

Standard

Acum jumatate de an eram superficiala pentru ca vorbeam prea mult. Acum sunt imatura pentru ca vorbesc prea mult. Ce-ar fi sa nu mai stati voi sa ma judecati? Ce-ar fi sa va uitati la voi? Va duceti frumos in fata oglinzii si va uitati atent. Va uitati, va uitati, pana cand va lamuriti cine sunteti. Daca vi se pare ca n-aveti defecte, aflati ca eu am. Multe. Si voi aveti, nu fiti ipocriti. Poate ca eu vorbesc prea mult, ce-i drept cam vorbesc. Dar asa cum i-am zis unui foarte bun prieten care a beneficiat de aceasta informatie inaintea voastra, acum o voi face publica. Ei bine, eu vorbesc! Senzational, stiu. Si desi vorbesc mult intr-adevar, se prea poate ca voi de fapt sa nu auziti nimic relevant. De ce? Pentru ca vorbesc doar ceea ce stiu ca nu va intereseaza. Nici unul dintre voi nu stie nimic desi pare ca stiti tot. Niciodata nu veti sti, in fapt, nimic. Pentru ca pot sa va fac sa credeti ca stiti si in fapt sa nu stiti. Si va spun sincer, chiar asa e.

Pe deasupra mai am si alte defecte. Multe rau. Dar haideti, va rog eu, sa nu incepem acum sa facem din asta stirea anului. Ok, am inteles. Aveti dreptul la o opinie. O accept. Accept si critici, de cand ma stiu. Si incerc sa schimb atunci cand consider ca nu e ok. Si m-am schimbat. Dar va rog eu, din cand in cand faceti o pauza si mai uitati-va si la voi. Asa, macar putin. Nu sunteti minunati, nici voi. Poate beneficiati de prieteni cu obrazul subtire. Poate ca unora nu le place sa stea cu critica in gura non stop. Poate ca ei va iubesc asa cum sunteti.

Am invatat multe relationand atat de frecvent cu oamenii. Am invatat ca e gresit sa pui etichete. De ce? Pentru ca de fiecare data cand incep o relatie de orice natura cu un individ/individa imi creez o opinie. Intotdeauna imi schimb opinia in cel mai scurt timp posibil. Cand fetele zic, “ala e un nenorocit” se dovedeste ca ala e un super baiat. Cu mine! Poate cu ele sau cu oricine altcineva el este asa, dar pentru mine el este foarte ok. Asa cu defectele lui, eu gasesc intotdeauna partea frumoasa din el. Pentru ca in orice om exista o parte fascinanta. Va e voua lene sa va luptati cu oamenii. Sau va e frica, sau sunteti lasi.

Pentru unii par o fitoasa, ingamfata, aroganta. Pentru unii sunt adolescenta, pentru altii sunt nebuna, poate ca vorbesc mult sau poate ca gesticulez intr-un anumit fel. Dar majoritatea celor ce ma cunosc mai mult decat dupa 3 iesiri la cafea, stiu cine sunt dincolo de aparente. Asa ca va rog mult, faceti-va un bine si nu mai criticati. Niciodata! Incercati sa faceti din intalnirile voastre un moment de bucurie, nu de frustrare sau rautate. Exista subiecte mai frumoase decat critica si analiza exagerata a celor din jur. Viata e atat de frumoasa si a fost asa dintotdeauna, si cu mine care vorbesc mult, si cu voi care sunteti perfecti!

Si azi e marti

Standard

Cel mai mult ma amuza oamenii. Mult de tot. Daca mi-ar fi spus cineva acum 5 ani ca voi ajunge vreodata aici, as fi ras isteric. Sa ajung sa-mi fac liste de asteptare, da, sunt o aroganta, stiu. Pana si eu obosesc, sunt o aroganta, stiu.

Dar e incredibil cand vad ca nu intelegeti nimic din nimic. Daca nici blogul meu nu e profund…. Daca nici in acest blog nu gasiti al naibii de multe substraturi, atunci unde? Daca nici aici nu va fac declaratii, atunci unde? Nu va asteptati sa urlu in gura mare ca va iubesc sau ca am fluturi in stomac. Asta nu se va intampla. Nici voi nu o faceti dar simtiti asta.

Uneori as vrea sa pot spune tot ceea ce simt dar astazi cine mai spune ceea ce simte? Toti poarta o masca astfel ca daca ne-am da masca jos cu totii, nu ne-am mai recunoaste intre noi. Si toti incercam sa urmarim un val. Dar ce e val, ca valul trece.

Si vreau, chiar vreau sa spun in gura mare aici ca toti cei ce ma inconjoara sunt in felul lor minunati. Dar mi-e greu sa fiu ipocrita si sa va spun cuvinte mari sau sa fac promisiuni. Pentru ca asa cum am fost dintotdeauna, asa sunt si astazi. Arunc tot ce e bun si usor de prins si alerg dupa ce e stricat doar ca sa am unde vindeca si mai ales ca sa pot alerga dupa ceea ce e greu de avut. Asta sunt si au incercat multi sa ma schimbe. N-au reusit.

Si din ce in ce mai mult ma judec pentru timpul petrecut in preajma celor ce nu merita cand stiu ca multi care merita n-au primit nici macar un salut. Dar pana si cei despre care spun ca nu merita se dovedesc a fi oameni minunati dar care prefera sa fie altfel. Si nu numai ca nu-i judec dar ii inteleg perfect. Si cum ii spuneam recent unui foarte special care poarta o masca intr-un mod senzational, “Stiu ca undeva acolo chiar esti minunat si ca ascunzi sentimente dar preferi sa nu le afisezi.”

Si chiar daca stiu ca sunt multi ca el pe strazi ,ma bucur ca am rabdarea sa inteleg si nu ii etichetez dupa primele clipe. Chiar si asa, cu o rabdare de fier si cu incredere nelimitata in oameni, chiar si cei mai rai aparent, cred ca rolul meu e sa fiu trecatoare doar pentru a transmite un semnal. Asa a fost si cu el. Si el astazi e fericit.

Azi e luni

Standard

Stiu, stiu, n-am mai scris. Am abandonat blogul. M-ati certat.

A venit primavara. Si odata cu ea au venit multe alte lucruri. Am citit, m-am plimbat, am iesit, m-am bucurat de lucruri pe care le uitasem. Am cunoscut oameni noi, am invatat ca eu aveam idei preconcepute dar va ziceam voua sa nu aveti idei preconcepute. Am primit palme in continuare si le-am facut fata cu brio. Si cel mai important, am invatat ca invidia si frustrarea transforma oamenii. Si pe aceasta cale tin sa transmit celor ce au ochi sa vada ca nu accept sfaturi de la nimeni. Niciodata. Nu in ceea ce priveste viata mea personala si relatiile mele. Sunt destul de mare incat sa pot sa invat singura din greseli si sa pot cunoaste singura oamenii.

Am putea sa incercam sa ne abtinem de la rautati, de la barfe, de la stereotipuri. Am putea sa ne uitam in jur si sa ne gandim cine suntem noi, nu cine sunt cei de langa noi. Voi credeti ca atunci cand imi pun o rochie pe mine, tocuri de 15 si ma duc in club, se gandeste cineva ce scoala am facut eu, daca sunt desteapta sau nu? Probabil ca 90% dintre ei spun: “Probabil ca are un iubi bogat.” Cand acel cineva care a fost mi-a zis dupa ani de convietuit cu mine ca eu voi sfarsi in a face compromisul suprem, am inceput sa plang. Nu pentru ca m-a jignit ci pentru ca nu ma cunostea. N-a facut efortul sa ma inteleaga si sa incerce sa vada mai departe de lucrurile superficiale. Si pentru ca oamenii prefera sa jigneasca inainte sa cunoasca. Si mai ales pentru ca sunt mult prea profunda ca sa fac greseala de a trai atatia ani cu cineva atat de superficial si de critic.

Daca primavara m-a tinut departe de blog, pe viitor “Arta lobby-ului la Bruxelles” ma va tine departe de iesiri. Sper sa fie o lucrare de disertatie care sa imi faca cinste asa cum tot ce am lasat in urma in ceea ce priveste educatia mea imi face cinste. Si nu vreau sa aud comentarii de la nimeni, nici ca sunt aroganta, nici ca ma cred superioara. Uitati-va atent la voi si la ce ati realizat pana acum. Dupa o lunga evaluare cu siguranta va veti abtine.

Si pentru ca am promis si vreau sa fie asa, acest post trebuia sa fie dedicat unei persoane speciale din viata mea. Dar pentru ca lucrurile se pot schimba in doar cinci minute voi renunta la el. Imi pare rau dar inima mea bate din nou.

Va doresc o primavara minunata.