Asa e-n mahala!

Standard

“Razbunarea nu-mi aduce satisfactii..insa indiferenta mea ti-o daruiesc cu multa dragoste..”, mi-a spus cineva odata.  Si cu asta am incheiat ce trebuia sa fie inceputul.

In general cand insistam prea mult, devenim putin credibili. La nivel de integritate, evident. Si apoi, nu stiu altii cum sunt, dar eu nu lovesc sub centura. Nu ma apuc si scot din maneca falsii mei asi si incep sa imi vorbesc prietenii de-o viata pe la spate. Dar, cum prea bine spuneam, unii nu stiu sa fie indiferenti. Pentru ca si indiferenta asta, nu e asa pentru toata lumea. Cei ce nu au invatat-o, ataca. In nici un caz nu o vor face corect, o vor face miseleste.

Cum ar spune o buna prietena, “avantaj eu”. In general, nu e ok sa facem lucruri doar ca sa avem avantaje. E ok sa facem lucruri doar ca sa fim noi fericiti. Ce fac cei din jur ramane intotdeauna un mister. Niciodata nu vom sti ce fac ei cu adevarat. Bine, asta in cazul in care intr-o buna zi nu aflam adevarul. Intotdeauna voi considera ca atata timp cat nu stim, suntem norocosi. Iar eu nu vreau sa stiu.

Vreau sa cred ca putem, odata ajunsi la o oarecare aparenta maturitate sa ne comportam ca atare. E prea complicat ce scriu aici, nu? Pare logic, atata timp cat simpla tacere nu a putut fi inteleasa, cum ar putea fi inteleasa ironia? Si, da, nici ironia asta nu e asa pentru toata lumea.

Dar ce asteptari am eu de la oameni care fac din viata lor o mahala, acolo unde vin multi si pleaca la fel de multi. Nu ramane nimeni niciodata iar cei ce sunt, sunt doar in trecere. Ca sa aiba lucruri, majoritatea platesc si nimeni nu primeste nimic. Pentru ca n-ar putea sa aiba nimic fara sa plateasca. Iar sentimentele sincere nu exista. Pe ele nu le pot cumpara. Si la un moment dat, chiar daca arunca vorbe urate constata ca nici alea nu raman. Pentru ca ele pot persista doar in mahala. Si nu toti facem din vietile noastre o mahala. Unii incercam macar sa trecem la nivelul urmator. Si nu facem asta decat invatand ca respectul adevarat vine din fapte si vorbe, nu din scenarii si ipoteze.

Iar cand vine ploaia tot praful asezat pe tarabe se transforma in noroi. Caci asa e in mahala, multa mizerie, putini oameni si vorbe urate. In rest, nimic, niciodata!

Iar cand vine seara, raman doar doi, trei, si aia caini. Oamenii si-au facut treaba si au plecat. Cladirile sunt goale, caci, oricat ar incerca sa le umple, asa e-n mahala!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s