Marturisesc intr-un final

Standard

In ultima perioada toti cei din jur m-au intrebat cum am suportat si suport in continuare toata aceasta poveste. Ei bine, am vrut de nenumarate ori sa scriu, sa povestesc lumii intregi singurul adevar, sirul real al tuturor intamplarilor dintre mine si ea. Dar am preferat sa tin ascunse toate acele adevaruri care poate m-ar fi pus pe mine in locul pe care il merit.

Uneori, e greu sa acceptam ca gresim. E greu sa ne spunem chiar si noua acest lucru. Tinem langa noi oameni care nu merita, sustinem si ajutam in fiecare clipa fara sa ne gandim la consecinte. Caram in spatele nostru vietile si povestile unor oameni care in tot acest timp duc vieti ascunse fara ca noi sa avem habar. Si atunci cand ne trezim, trezim in noi un vulcan adormit. Asa a fost si in cazul meu. Nici macar o clipa nu am putut sa accept ca vorbele celor ce ma inconjoara de o viata erau adevarate. Iar astazi, zi de zi aflu ca am tinut in viata mea un monstru.

In vietile fiecaruia dintre voi a existat candva un astfel de om. Acel om care suge tot ce poate de la voi iar apoi pleaca si cu ceva ce va apartinea. De cele mai multe ori, acel ceva este timpul irosit sau increderea neconditionata. Pe ele nu le putem lua inapoi oricat am incerca.

Imi trec toate aceste ganduri prin minte, uitandu-ma pierduta la ele. Simt furia din ochii lor mai adanc decat o simt in ochii mei. “De ce nu faci nimic?”, “Esti prea doamna”, “Merita sa o calci in picioare”, aud din fiecare colt. Ma uit zambind la ele si le spun “Recuperez oare banii, timpul, sentimentele, prietenii pierduti? Il mai recuperez astazi pe el, dupa cat i-am gresit abandonandu-l pentru ea?”. Nu, nimic din toate astea nu vor mai veni in viata mea. Si atunci va intreb: la ce ma ajuta pe mine astazi aceasta lupta?

Cu totii gresim, cu totii ne inselam in privinta oamenilor. Si de la cei de la care ne asteptam cel mai putin primim cele mai dure palme. Si stiti? Intotdeauna exista lipitori care vor vrea sa aiba ce aveti voi. Material, da, vor avea. Vor pune mana pe prietenii vostri, pe haine ca ale voastre, pe iubitii vostri. Dar niciodata nu vor avea demnitatea si intentiile voastre bune. Nu vor avea nici macar putin din educatia si principiile voastre. Si pentru toate astea, va spun, nu merita sa murdariti maini calde cu noroi.

Si stiu ca multi nu intelegeti ce scriu, dar cei ce au fost raniti, abandonati si frustrati de deciziile mele din acea vreme vor zambi fix acum si vor spune: Ioana s-a trezit. Pentru mine e oarecum tarziu, caci am pierdut tot ce conta mai mult. Pentru voi insa, nu. Pentru ca astazi ma inclin in fata voastra incepand cu parintii mei si terminand cu el.

Nu pot aduce nimic inapoi. Pot sa spun insa ca atunci cand scoti din viata ta veninul, viata iti aduce leacul, fix cand te astepti mai putin. Si astazi ma simt mandra sa recunosc ca am langa mine oameni care m-au ajutat, care in felul lor m-au vindecat. Multi dintre ei au fost reci dar mi-au transmis caldura, multi au stat departe dar mi-au tinut inima aproape, unii au aparut recent si m-au facut sa am din nou incredere. Putin, dar e un  inceput.

Si cand ajung intr-un final acasa, cu ochii plini de tristete si remuscari, il vad pe el. Ma asteapta cuminte cu ochii bucurosi, tinand fericit botul printre stalpii gardului. Iar cand intru in curte imi intinde usor capul, il iau in brate si il mangai. El este astazi, singurul meu prieten adevarat, cel ce ma iubeste neconditionat. Si pentru mine, oricati ar fi si ar pleca, niciunul nu va putea fi la fel de demn si sincer ca el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s