Nimic de reparat

Standard

De fiecare data cand ma decid sa las de la mine, si asa destul de rar, un radar se activeaza in ei. Scrisesem zilele trecute despre un el care mi-a facut viata mai fericita inca de multa vreme. N-am apucat inca sa postez despre el ca m-am trezit in fata vesnicului comportament. Si atunci am inceput sa-mi pun intrebari.

Mi-au trecut prin minte fiecare amintire, fiecare cuvant rostit, fiecare clipa in care am lasat privirea in jos si mi-am spus: “si tu..”. Pentru ca fara sa vrem sau fara sa acceptam ca asa stau lucrurile, investim cat putem de mult in orice relatie. Investim uneori atat de mult incat ma gandesc ca e mai usor sa manageriezi o afacere propriu zisa decat o relatie. Insa ne incapatanam, iertam lucruri de neiertat, credem minciuni evidente transformate doar de noi in adevaruri, asteptam o schimbare care nu va veni. Noi stim ca nu va veni dar speram. Speram pentru ca iubim si pentru ca noi chiar incercam sa mai salvam ceva. De cele mai multe ori nu mai e nimic de salvat dar din nou ne incapatanam.

Oamenii vor sa asculte povesti, vor sa citeasca printre randurile vietilor altora povesti, vor sa simta ca langa ei mai gasesc ascunse trairi puternice, dezamagiri, bucurii. Povestea mea este una pe care intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu, o voi impacheta frumos intr-un roman al carui titlu l-am gasit deja. Va fi multa fictiune, va fi insa si putin adevar.

Povestea noastra este una simpla. A inceput intr-un mod banal si s-a dezvoltat complicat. Pentru ca in fiecare lucru pe care il avem cautam ce nu avem intocmai pentru a-l putea complica. Nici nu conteaza cum a inceput, nici cum a fost intre timp, nici macar cum s-a sfarsit. Pentru ca atat de banal cum a inceput, atat de banal s-a si sfarsit. Pur si simplu. Asa se intampla intotdeauna.

Este atat de simplu si usor sa aruncam la gunoi timpul. Tanjim dupa el in prezent iar cand vine acea clipa in care sa ii aducem un elogiu pentru tot ce a facut pentru noi, il devoram. Pentru ca de cele mai multe ori suntem animale. Caut pe blog fiecare post dedicat acestei povesti si ma uimesc. Cat timp am acordat unui atat de superficial el. Timp si multe cuvinte. Iar daca as calcula fiecare speranta sfaramata de masinaria numita simplu “el” as intelege ca in aceasta afacere iar am iesit in pierdere. Masinaria a produs mai mult decat a vandut. Si astazi ma vad nevoita sa vand la un pret de nimic ceea ce mai demult imi parea “cea mai tare dintre afacerile in care am investit pana acum”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s