Ca de sfarsit

Incerc de ceva vreme sa rezum un 2012, asa cum obisnuiesc sa fac la sfarsitul fiecarui an inca de cand abia invatasem sa scriu. Caut in cutia cu amintiri pe care o tin ascunsa undeva in dulap in spatele unui morman ingramadit de genti. Candva, povesteam copilaria in stilul meu dramatic, deja consacrat. In spatele surasului plin de nostalgie si amintiri ma gasesc astazi, dupa ceva vreme. Ma gasesc in fata unui amalgam de sentimente rasfirate in privire, asa cum ma gaseste fiecare sfarsit de an. Intotdeauna ma umplu de optimism, asa cum stiu ca faceti fiecare dintre voi. Si las totusi o urma de regret pentru ce  n-am reusit sa implinesc.

Si totusi, asa cum ma uit in spate si vad, stiu sigur ca daca pe 2011 l-am infrant, 2012 a fost oricum un mizilic. Nu vreau sa spun prea multe despre ce a fost, vreau sa spun cate putin despre fiecare dintre ei. Stiti si voi ca in relatiile de prietenie mergem, constienti sau nu, pe marginea prapastiei. Iar eu obisnuiesc din cand in cand sa mai alunec, dar ma prind de fiecare data de ultimul bolovan. Nu voi vorbi despre dezertori, va voi spune doar despre curajosi. Au fost oameni care mi-au intins mana si au crezut in mine, au fost oameni care, fie ei si doar in trecere, mi-au adus fericire. Chiar daca temporara, uneori aceasta a insemnat gura de aer de care aveam nevoie. Am cunoscut cei mai frumosi oameni, cei ce mi-au citit sufletul si bucuria intr-o clipa. Si fara sa-mi fi imaginat macar, am astazi o noua familie. Si oricat de nostalgica m-ar gasi timpul, cand ma gandesc ca printre noi mai exista si oameni frumosi, sinceri si cu sufletul deschis si curat, stiu ca inca nu suntem pierduti.

Pentru toti cei din viata mea, 2012 a insemnat anul marilor schimbari. Multi dintre ei s-au reinventat. Si oricat de idilic ar parea, cand vezi in jurul tau iubire, o gasesti fara sa te astepti. Ar fi multe de povestit. Despre PR, despre fotbal, despre scris, despre prieteni, despre minciuna, despre dezamagiri, despre sperante, despre vacante, despre regrete, despre trecut, despre iertare, despre iubire! Pe toate le-am trait si eu, pe toate le-ati trait si voi.

Si daca imi permiteti, va mai spun doar atat: ce va fi depinde doar de noi atata timp cat stim sa respectam ce a fost. Sa aveti un an pe masura sufletului vostru, asa cum va doresc mai presus de orice sa iubiti si sa zambiti intotdeauna. Pentru ca uneori, doar asta conteaza.

Publicitate

Fugi!

As putea sa va vorbesc despre Rapid. Vreti? Va intereseaza povestea mea si povestea Rapidului, doua povesti ce se intersecteaza de 16 ani? Nu, nu va voi spune inca nimic despre asta. As putea sa va povestesc despre noutatile din viata mea, nici despre asta nu va voi spune nimic. Pot si vreau sa va scriu despre cea mai mare teama a mea: fuga!

Inca de mica imi era frica de fuga. Atunci cand simteam ca mama nu mai e langa mine, fugeam disperata sa o gasesc. Si in timp, acest sentiment s-a propagat. Si am descoperit ca nu sunt singura care se teme de fuga. Eu ma tem ca altii sa nu fuga de mine si astfel fug de ei. Si ei fac la fel. Si atunci, va intreb, unde vom ajunge? E usor sa iti strangi cateva lucruri si sa pleci, in fond, daca nu infrunti realitatea si problemele, iti va fi mai usor. Nu va pot spune de cate ori oamenii au fugit. Nu va pot spune de cate ori am avut lacrimi in ochi uitandu-ma cum pleaca. Uite asa. Pur si simplu. Pentru ca e mult mai usor sa spun “aceasta apropiere de tine imi face rau”.Fara nici o explicatie, fara nici o urma de regret, de sentiment.

Si uite asa, aud tot felul de scuze. Aud oameni slabi. Ii tot aud de atatia ani… nu neg, si eu am fugit. Dar mi-am asumat. Mi-am asumat toate vorbele urate si greselile. Dar probabil ca nu toti au acea putere sa se uite in oglinda si sa nu se vada perfecti, sa nu uite cate momente de lasitate au afisat, cate ganduri urate au avut. N-am avut niciodata pretentia ca in viata mea totul este perfect. Nici macar ca am avut numai bine. Nici ca cei ce sunt alaturi de ani de zile unei “ipocrite” sunt perfecti. Ne gresim in fiecare zi si suntem aici in continuare pentru ca ne asumam greselile.

Probabil ca aceasta frica de fuga va ramane definitiva. Si probabil ca vor mai fugi multi. Fara nici o explicatie tardiva sau nu, ei revin. Toti! Credeti oare ca unui copil crescut cu teama de fuga ii puteti readuce dragostea si increderea doar printr-un simplu “buna, sunt din nou aici!”? Va spun eu: nu. Si va mai spun un lucru esential: asa cum suntem crescuti, asa vom ajunge la maturitate. Nu vom trece peste anumite frustrari si temeri, vom avea mereu o frica de care nu ne putem elibera. E pacat sa iubim o imagine. E pacat sa aflam ca am iubit o minciuna. Dar chiar si asa, cu oameni care fug fara nici o explicatie plauzibila si cu mine un om rau vazut de fugari, am in continuare suflete frumoase langa mine.

Si cu asta am incheiat si aceasta cuvantare. Va las acum, ma duc sa-mi etalez zambetul fals in societate. Si sa ma pregatesc de o noua parada in fata blitzurilor. Am fugit! Si eu …