Arhivele lunare: februarie 2013

Povestea unui copil

Standard

Copilul privea pierdut dincolo de fereastra asteptand un raspuns. Un raspuns pe care il asteapta dintotdeauna, dar el nu vine. Copilul este singura fiinta care intelege dar nu stie sa exprime in cuvinte. Si ar vrea sa explice dar nu stie cum, ar vrea sa fuga dar nu stie unde. Aceasta este povestea unui copil care intreaga viata a vazut intamplandu-se lucruri langa el dar n-a stiut cum sa spuna, a strans in sinea lui suferinta cat pentru un om mare dar n-a vrut sa vorbeasca niciodata, este povestea trista a fiecarui copil ce a vazut ceea ce parintii au incercat sa ascunda.

Se mint in fiecare zi crezand ca cei din jur nu vad ce sunt. Se mint crezand ca nimeni nu-si va da seama ca traiesc o mizerie, se mint crezand ca paradisul ii va scapa de griji, ca o farfurie plina de mancare  va sterge jegul in care singur s-au tarat. Si fara sa ghiceasca nici macar o secunda isi trag dupa ei proprii lor copii. Apoi se intreaba cum au ajuns acolo? Au ajuns acolo pentru ca si-au vazut mama sau tatal facand asta si numai asa au putut sa-si educe mostenitorii. E usor sa te vezi pe tine inainte de toate uitand ca ai responsabilitatea unui suflet pe care ti l-ai asumat. E usor sa crezi ca aventurile in care te-ai aruncat nu vor avea nici un efect, nu vor distruge un suflet naiv si sincer. Apoi va intrebati de ce ajung oamenii animale? Probabil raspunsul il aveti in fata dar ipocrizia va duce mai departe de atat.

Aceasta este povestea unui copil pe care l-am vazut crescand amarat, dorind sa evadeze, dorindu-si familia inapoi,dorind sa nu-si mai vada tatal cu fete de varsta ei. Este povestea copilului ce creste fara sa vrea macar in societatea de astazi, o societate in care scrupulele sunt idei din cartile de demult. Este societatea in care ma chinui al naibii de tare sa zambesc frumos unor oameni plini de ipocrizie, oameni care stiu ca distrug familii si nu le pasa. Oamenii acestia sunt peste tot, dragii mei. Sunt chipuri frumoase si aparent cu suflete pure, sunt trupuri subtiri dar pline de povara. Sunt oamenii care flirteaza cu fantasme alaturi de proprii lor copii care ii privesc stingheri si plini de frustrare. Sa-ti vezi mama despartita de tata, rupand o alta familie, sa-ti vezi visele ruinate, sa duci pe umerii tai o viata intreaga durerea pricinuita de pacatele parintilor. Sunt cuvinte dure, stiu. Dar sunt cuvintele unui om care si-a vazut bunicii intr-o poveste de iubire de 55 de ani, despartita doar de moarte. Si astazi vede total contrariul si nu intelege sau refuza sa o faca.

Si pun astazi capul pe perna cu un gust amar, gustul pricinuit de aceasta poveste. Si gandul imi zboara la el, copilul acesta nevinovat ce-si va vedea mama plangand si suferind, ce-si va uri tatal. Apoi ma gandesc la celalalt copil ce-si va uri mama. Aceasta, dragii mei, este realitatea. Daca traiti intr-un glob de cristal asa cum obisnuisem sa traiesc si eu pana de curand, veti intalni intr-o buna zi marionete cu chip angelic, asa cum imi place mie sa le spun. Niciodata nu veti sti adevarul, dar veti banui ca noaptea se pot intampla multe, cand voi dormiti gandindu-va ca lumea nu e poate atat de murdara.

Asa am ajuns si eu astazi sa va scriu voua despre cat de multa suferinta strange copilul asta in el cand vede adevarul. Zambesc fericita  gandindu-ma la bunicul si la bunica, la tata ducandu-i mamei lalele in fiecare duminica. Ce fac altii ramane doar povestea lor si destinul ce urmeaza sa le bata la usa. El vine parsiv odata cu dreptatea care obisnuieste sa ia totul de la cei ce n-au avut inima sa protejeze un suflet de copil.

Pentru regrete sunati in viata urmatoare

Standard

Chiar mi-as dori ca atunci cand cineva ma apeleaza ca sa-si ceara scuze sa i se respinga automat cu mesajul “pentru regrete sunati in viata urmatoare”. Pentru ca inca de cand am inceput sa inteleg cum sta treaba cu regretele am construit un mine un fel de scut  impotriva mizeriilor de genul. Exista un singur tip de scuze pe care le accept: pe cele care sunt sincere cu adevarat. Restul nu exista. Si din experienta cumulata pana acum, fie ea mica sau mare, am constatat ca majoritatea apelurilor se indreapta vertiginos catre scuze patetice. Scuzele alea care nu au nici un fundament, care vin doar asa ca sa fie.

Despre regrete as putea scrie o vesnicie. Dar ma voi limita in a preciza ca si ele sunt absolut inutile. Ajuta la ceva? Va intreb, ajuta? Va spun un singur lucru: ceea ce se strica, se strica. Oricat m-as fi incapatant eu sau oricine altcineva, nu putem repara ceva tocit. Poate ca uneori moda abordeaza stilul asta dar stiti cum e vorba aia: “ce e val ca valul trece”! Am cazut si eu de cateva ori in aceasta capcana a regretelor dar m-am trezit rapid dandu-mi seama ca daca le las sa ma domine voi sfarsi in a fi un om slab.

N-as vrea sa jignesc pe nimeni dar haideti sa facem marele efort sa gandim inainte sa actionam. Oare se poate face asta? Si mai am o rugaminte: haideti totusi sa ne asumam faptele noastre. Sa ne asumam cand bem peste masura si actionam ca niste animale in public, sa ne asumam ca ne inselam nevestele sau sotii, sa ne asumam ca jignim fara sa avem dreptul, sa ne asumam ca nu avem scrupule, sa ne asumam ca avem doar interese, sa ne asumam tradarile. Sa ne asumam, zic, ceea ce are legatura cu propria noastra fiinta.

Este poate lectia cea mai de pret pe care o putem invata in aceasta minunatie de viata. Pentru ca daca nici asta n-am invatat, atunci nu e de mirare ca avem regrete. Deci, in speranta ca m-am exprimat cat se poate de coerent, daca intentionati sa ma apelati pentru cele enumerate mai sus doresc a va spune ca apelul dumneavoastra va fi inregistrat si redat intr-o alta viata.

Marturisiri – partea I

Standard

In ultimul timp as vrea sa pot sa povestesc lumii intregi ce stiu, ce vad. Dar stim cu totii ca asta nu se poate pentru ca uneori e bine sa pastram pentru noi ceea ce stim si ce simtim. De foarte multe ori am cunoscut barbati care jucau la multe capete, fotbalisti care jucau la mai multe porti. Si mereu am stiut ca lucrurile stau asa. Am cunoscut femei care zambeau in fata mea si seara erau in pat cu iubitul meu. Uneori le cumparam chiar si cafeaua in oras. Mereu am stiut ca e asa si daca as putea, as povesti lumii cam cat de multe alte lucruri stiu.

Astazi am onoarea de a-l cunoaste pe cel care nu va exista decat in viata unei singure femei: eu.  Dar dupa o discutie cu una dintre cele mai minunate persoane care exista, cea care imi va spune mereu ce crede chiar daca nu-mi va conveni intotdeauna, am inteles ca in viata trebuie sa platim pretul. Platim pretul fericirii uneori cu multe lacrimi si umilinte. Dar si  cand ajungem la ea… si cand ajungem sa avem puterea, atunci nu mai vrem sa avem acel ceva. Si nu e ironic ca uneori ne luptam pentru tot ca sa sfarsim a renunta doar pentru ca a trecut prea mult timp si am distrus prea mult din noi.

Si astazi traiesc o poveste in care sunt nevoita sa zambesc atat de fals incat ma gandsc ca mai bine eram facuta din plastic. Si vad oameni care ma privesc cu ura si invidie, oameni care daca ar putea ar ucide fiecare particica din mine doar pentru ca eu am ceea ce ei nu au. Si ma uit in jur si vad o lume mizerabila si plina de ura, o lume in care sentimente frumoase si sincere sunt total straine. Oameni care nici macar nu respecta o poveste, oricum ar fi ea. Si nu respecta un om care e iubit si ales din iubire.

Cati dintre voi n-ati fost acolo? Cati dintre voi n-ati fost prinsi in mizeria oamenilor plini de frustrare? Cate dintre voi n-ati pierdut povesti din iubire doar pentru ca intriga este o meserie pentru unii? Si poate ati fi vrut sa zbierati dar nimeni nu va auzea. Si da, aceasta lume de care va vorbesc cuprinde imprejurimi cat mai extinse si stiu multi oameni aflati in ele.

Dar va spun un lucru care trebuie sa ramana bine intiparit in mintea voastra: mai devreme sau mai tarziu, veti intelege. Veti vrea sa urlati, sa fugiti, sa renuntati. Dar daca acolo e iubire adevarata, ea nu va va lasa. Pentru ca ea se activeaza ca un radar si ii tine departe, in felul ei, pe oamenii aceia care incearca sa o ignore. Nu ignorati oamenii cu suflet mare, intr-o societate al naibii de mizerabila, ei inca sunt aici. Si in curand va voi impartasi povestea unor oameni pe care ii vedeti zambind si povestindu-va a lor putere dar care lasati in ambientul lor preferat incep sa devoreze carnea… asa cum numai ei stiu sa o faca.