Duminica in martie

Standard

Mai devreme sau mai tarziu, tot vine primavara, le tot zic de ceva vreme prietenilor mei. Si uite ca astazi, cand afara termometrul a trecut de 10 cu plus si orasul se pregateste sa se imbrace in verde, eu ma gasesc in casa. Dupa un pranz de-a dreptul fascinant in locatia mea preferata din Bucuresti, ma uimesc teribil de tare cand vad ca sufletul ma poarta doritor spre pat. Pat in care obisnuiesc sa citesc presa cumulata pe noptiera de mai bine de o saptamana si pe care nici nu m-as fi gandit sa o abandonez doar asa, pentru ca a mai trecut o saptamana si nu mi-am facut timp pentru ea.

Nici nu apuc bine sa termin de parcurs rand cu rand si ma invalui de o sumedenie de amintiri. Si imi dau seama, poate abia acum avand curajul sa imi asum aceste cuvinte, cat de mult te schimba responsabilitatile. Si cat de ciudat este sa ma gasesc astazi, intr-o alta locuinta, departe de mama care m-a obisnuit cu rasfatul. Si astazi inteleg pentru prima data de ce oamenii se incapataneaza sa aspire catre mai mult si mai mult. In ziua in care altcandva as fi fost din cafenea in cafenea, colindand bucuroasa strazile Bucurestiului, astazi aleg sa pun la cale un alt concept, o alta scriitura, sa ma apropii din ce in ce mai mult de telurile pe care mi le-am fixat incapatanata acum mai bine de 5 ani. Si spre surprinderea mea am atins usor, usor, fiecare tinta.

Oare ar trebuie sa ne ingrijoreze astazi rapiditatea cu care ne apropiem de vise? Pentru ca eu ma gandesc acum cat de ciudat imi pare sa ma vad aici desi inca ma consider un copil. Pentru ca nici nu am pasit spre 25 si poate, asa cum spune o draga prietena, am aproape prea mult in comparatie cu multi altii. Si cand spune ca am prea mult se refera cu siguranta la suflet, ambitii, realizari, stari de bine si prieteni dragi.

In coltul strazii in care ma gasesc astazi locuind, se afla una dintre cele mai frumoase librarii pe care le-am vazut construite in ultima vreme. Si credeti-ma, merita vizitata.  Ma gandesc cat de frumos ar fi sa vad aceasta fantezie ajunsa realitate: citindu-mi la una dintre mesele asezate frumos langa geam, propria-mi carte, sorbind atent din cafea si zambind trecatorilor. E chiar aici unde candva profesorii mei din Sfantul Sava imi povesteau despre beraria Gambrinus, cea colindata atat de des de Caragiale.

Si uite asa se incheie duminica mea fericita, inceputa intr-un local ce ma face sa nu uit cat de frumos este orasul in care m-am nascut si am crescut, imbunatatita in apartamentul care ma poarta cu sufletul catre bucurie. Si la final, oricat de mult as fi incercat n-as fi putut sa inchei mai frumos decat cu meciul echipei mele de suflet, alaturi de frumosul si minunatul meu tata. Cel pe care il am ca exemplu si ca reper de ambitie si perseverenta si care inainte de a fi  fata, iubita, fiica, m-a invatat sa fiu om.

Si astazi, nimic nu poate sa stearga de pe tabla in care si-a asezat memoria mea evenimentele, fiecare ora muncita inca de cand multi dintre ei nici n-ar fi crezut…

313741_615076525175307_1524454398_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s