Intotdeauna ne intoarcem la decizii

Standard

As fi vrut sa scriu acest post inca de cateva saptamani dar probabil euforia in care am fost curpinsa in ultimul timp m-a tinut departe de cuvinte. Insa intotdeauna euforia dispare la un moment dat si orice clipa de fericire ramane amintire. Am fost in multe vacante, am vizitat meleaguri incarcate de istorie, meleaguri in care am crezut ca ma voi stabili definitiv, tari in care am trait cu atata fericire fiecare zi, fiecare noapte… am trait atat de multe pana acum incat ar trebui sa ma simt o norocoasa. Si totusi de cate ori ma intorc in tara mea, ma gandesc ca aici am trait singura si adevarata fericire. Restul a fost doar o poveste impachetata frumos in poze si povestiri. Doar atat!

Dar tendinta omului este sa fuga, sa fuga de responsabilitati, sa fuga de liniste, sa fuga de prea multa fericire. Pentru ca ne sperie gandul ca ceea ce avem este perfect. Ne sperie gandul ca putem sa ne simplificam viata si intr-o secunda o complicam. Si daca ar trebui sa va povestesc despre decizii, probabil as scrie la infinit. Despre cat de frica imi este de fercire, despre cat de mult ma ascund in spatele unor fapte, despre mandrie, despre cum am aruncat intr-o secunda la gunoi o viata. As putea sa va marturisesc povestile unor oameni pe care voi ii vedeti perfecti, fericiti, fara griji, dar sunt doar fantasme. Realitatea este intotdeauna alta.

Ma uit in urma si ma intreb, de ce? Voi nu va intrebati din cand in cand, de ce? Nu reflectati la ceea ce ati fi putut avea, nu va intrebati de ce ati ales sa mergeti pe un drum cand in fata voastra se aflau multe alte cai? Nu va ganditi ca daca ati fi spus candva “da” acum n-ati fi fost aici?

As putea sa scriu atat de multe…as putea sa nu ma mai opresc din marturisiri. Dar marturisirile sunt pentru oameni  care s-au iertat. Sa te ierti pe tine insuti, este insa, cea mai grea lupta dintre toate cele. Iar uneori, tocmai pentru ca nu ne putem ierta, alegem o cale prin care ne pedepsim.

Deciziile ne fac sa fim ceea ce suntem, sa traim ceea ce e de trait. Stiu ca vreti sa va povestesc macar putin din ce am trait recent in lumea in care am patruns pentru prima data. Dar daca ati vrea sa stiti povestea aceasta ar trebui sa va marturisesc atat de multe altele, inca de cand eram un copil si vizitam Toscana crezand ca ceva mai frumos nu exista. Cata naivitate si totusi cata responsabilitate. Fericirea absoluta nu exista. Pentru ca mereu cautam sa avem mai mult, mereu cautam sa ne pedepsim excesiv.

20130327_164949

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s