Ca de la respect la respect

As vorbi zile intregi, fara oprire, despre respect. As scrie tot ce pot si as face marturisiri socante legate de respect. Conform dexului, respectul este “ atitudine sau sentiment de stima, de consideratie sau de pretuire deosebita fata de cineva sau de ceva; deferenta, veneratie.”. Dar inainte de orice definitie sau orice regula, cel mai important lucru pe care trebuie  sa il stim despre respect este ca acesta se castiga. Nu te nasti cu el si nici nu mori cu el, il castigi sau il pierzi.

Mereu am sustinut ca femeile sunt cele mai slabe in fata tentatiilor, comparativ cu barbatii. Stiu ca veti zice ca am innebunit sa afirm asa ceva dar voi veni cu argumente puternice. Femeia este, asa cum constat cu stupoare in ultimii ani, motivul celor mai multe certuri intre cupluri. Nu sunt nici pe departe o sustinatoare a comportamentului labil al barbatului din zilele noastre, dar cred ca de cele mai multe ori, el are scuze chiar plauzibile. Cand iti petreci timpul in biroul tau si primesti vizite dese si neanuntate de la ea, in timp ce se gandeste sa renunte usor, usor si la haine fara ca tu sa-i fi cerut acest lucru, cu ce poti fi tu blamat? Cand tu te afisezi cu partenera ta de viata dar ea refuza sa accepte ca ea exista. Si pandeste dupa colt asteptand un moment potrivit sa se urca pe tine, la propriu, cu ce il putem blama pe el? Ca nu devine brutal?

Cand tu accepti sa te minti ca el isi va parasi iubita sau nevasta, sau copiii pentru tine, pentru ca “nu mai este fericit, nu mai este nimic intre ei”, atunci ce esti tu? Avem cu totii momente de naivitate excesiva, momente in care speram ca lumea noastra va fi candva mai buna, ca vom gasi pe cineva sa ne iubeasca. Dar haideti sa facem efortul sa gandim, sa vedem lucruri evidente si sa nu ne mintim.

Respectul este un premiu pe care il meritam si pe care il primim daca la randul nostru oferim respect. Este atat de usor sa iti doresti sa ai ceea ce are cel de langa tine, fara ca macar sa fi muncit cat a muncit el pentru asta. Este usor sa te minti sperand, spunandu-ti minciuni, uitandu-ti constiinta. Oricat de trist ar parea, femeia a ajuns intr-un punct in care nu mai valoreaza aproape nimic. Nu atunci cand se vinde pentru o imagine, pentru haine, cadouri, nu atunci cand desparte cupluri, nu atunci cand urneste planuri puierile, nu atunci cand isi minte propria faptura crezand ca ea vreodata va ajunge sa valorize ceva dupa ce si-a vandut demnitatea pe cateva costume ce o ajuta sa-si castige painea.

Are rost sa va povestesc despre buna mea prietena din copilarie care se minte crezand ca iubitul ei nu a fost si iubitul meu? Are rost sa va povestesc despre el care se minte crezand ca nimeni nu-si aminteste cu cine este el astazi, aratandu-ne pe toate caile fericirea? Are rost sa va povestesc despre cat se poate umili o femeie pentru un barbat care nici nu o observa de mai bine de un an? Are rost sa va spun mai multe detalii?

Dragii mei, respectul este cel mai minunat lucru pentru care merita sa luptam in viata. Sa te poti privi in oglinda in fiecare zi stiind ca niciodata nu te-ai vandut pe nimic, ca mereu ai fost sincer cu tine insuti, asta inseamna viata pentru o femeie. Restul, nu merita a fi povestit. Timpul, prietenul meu cel mai bun, le va rezolva pe toate. Ca de la respect la respect.

Publicitate

Tot ce ar fi trebuit sa fie!

“Totul ar fi trebuit sa fie frumos, dar nu a fost, nu a fost asa”! Caci viata este si ea un “Cantec”, fie el si nescris de Nichita Stanescu. Ne punem atatea intrebari inutile, ne aruncam atat de usor in mizerie. Apoi cand iesim cu capul plin de noroi nu gasim usor nici o carpa sa ne stearga. Si poate din acest motiv avem timp sa ne gandim unde am ajuns. Si totul numai din cauza noastra.

Prietenii se dovedesc dusmani, oamenii frumosi se dovedesc urati in interior. Nu mai ramane niciodata nimic din ce visam. N-am scris niciodata despre nimic din cele ce meritau a fi marturisite in gura mare si nici n-am s-o fac. Pentru ca oricat de mult ne-am cauta cuvintele potrivite, ele nu vor veni atat de usor. Si timp pentru regrete nu avem suficient. Ce ciudat este ca in loc sa ne bucuram de micile lucruri care ne fac viata cu adevarat mai frumoasa, cautam sa uneltim impotriva altora. Cautam sa intervenim, desi nu avem nici un drept, in micul lor univers. Nu neg ca am trait cateva povesti in care frumosul a fost spulberat doar din mizerie, dar nu voi nega nici ca timpul este judecatorul suprem. Si am trait si eu, asa cum veti trai si voi, procese fara avocati si hartii multe.

Viata este al naibii de simpla. Dar cine o intelege cu adevarat? Stiu ca asteptati de la mine un raspuns, o marturisire, orice. Dar ce rost are sa povestesc de ce si cum am ajuns aici? Nu schimba cu nimic firul povestirilor si nici faptele josnice ale lor.

Vreau doar sa stiti ca fericirea vine la pachet cu iertarea. Nu poti sa fii fericit daca pastrezi in tine sentimente urate, pline de ura si razbunare. Pentru ca evolutia vine din dorinte, din noutate, nu din nevoia de a arata “ce poti tu sa ne faci noua”. Pentru ca nu ne faci nimic noua, iti faci doar tie. Noi, asa cum ne vezi astazi, am evoluat frumos. Pe cand tu esti tot acolo, prins in mizeria ce te caracterizeaza, prins in razbunari ce nu-si au rostul.

Si cred ca de data asta am spus mai mult decat suficient de multe lucruri. Niciodata nu voi pastra langa mine oameni care nu stiu sa iubeasca, sa ierte, sa inteleaga, sa se bucure pentru cei din jur. E simplu. Oamenii demni nu trebuie sa dea explicatii.

“Totul ar fi trebuit sa fie sfere, dar n-a fost, n-a fost asa. Totul ar fi trebuit sa fie linii, dar n-a fost, n-a fost asa.”

Un pas inainte in societate?

De cele mai multe ori, realitatea chiar poate sa bata orice carte buna, orice film impresionant. Poate uneori sa ne uimeasca, sa ne arate ca nu putem sa ne jucam cu viata atat de naiv. Nu stiu daca mi-ar placea sau nu sa marturisesc lucruri ce sunt aproape evidente pentru mine dar pentru ei par niste secrete bine inradacinate.

Rautatea vine din frustrare iar frustrarea este o boala pe care nu o poti vindeca niciodata. Pentru ca in spatele oricarui sentiment de vindecare ramane intotdeauna o radacina bine adancita de timp si neajunsuri in asa fel incat sa nu poti sa intelegi ca fericirea este o  optiune. Ar fi multe de spus dar asa cum ma stiti, ma limitez sa nu fac nici o marturisire. Insa din cand in cand ma simt nevoita sa povestesc de ce sunt asa. De ce de multe ori e greu sa poti sa imi furi un zambet sincer sau ma gasesti glaciala. Pentru ca unii oameni,  si stiu cel putin un om drag mie, sunt inzestrati cu mult prea multa intuitie pentru o lume atat de bolnavicioasa. Si uneori chiar si un zambet inocent poate fi demascat. Iar cand simt ca iar am mirosit o poveste josnica si plina de moravuri usoare ma duc la ea si ii povestesc. Se uita la mine si dincolo de privirea ei stiu ca e uimita ca mai exista in aceasta lume oameni cu fler.

Incerc sa le gasesc de fiecare data o scuza: copilaria, vremurile grele, saracia, greutatile vietii, familia, societatea asta atat de nedreapta. Toate aceste realitati sunt factorii frustrarii, rautatii si dorintei de a avea mai mult. Dar daca vrei sa ai mai mult, singurul drum este cel ce ascunde o cale cinstita si demna de oameni. Caci atunci cand flirtam pe sub nas desi stim ca putem frange suflete nu suntem oameni.

Cinstea nu e pentru oricine. Cinstea este un sentiment nobil pe care nu stiu cat il voi mai regasi in acest popor. Poate ca fericirea adevarata chiar vine la pachet cu demnitatea, poate ca fericirea adevarata e doar pentru suflete calde. Pentru ca intrigi, minciuni, planuri oculte sau simplul gand de a urca pe scara sociala intr-o lume saraca sunt atat de des intalnite in lumea in care traim. Ca sa poti sa ai ceea ce visezi trebuie sa inveti sa nu iei ceea ce nu iti apartine. Caci daca suntem invatati de mici sa furam, de la idei pana la partenerii prietenelor, ajungem mai tarziu sa furam vietile unor oameni nevinovati.

Suna poate dramatic dar este singurul mod prin care am invatat sa ma eliberez de toate aceste ganduri care uneori     nu-mi dau pace. El spune ca trebuie sa invat sa ma detasez. Dar cum pot eu oare sa fac asta cand zi de zi traiesc dezamagirile unei societati ajunse in ruina. O privire perversa, un dans lasciv, un cocktail gratuit, o cina tarzie si la final, un contract rupt intr-o secunda.

Acum ma pregatesc sa infrunt societatea, ducandu-ma sa observ in tacere planuri ale unor oameni care chiar nu inteleg ca exista cel putin doua persoane in acest oras inzestrate cu cele mai fine calitati de a vedea dincolo de aparente.