Superficial de sincera

Standard

Uneori ma gandesc ca scrisul a fost inventat pentru oamenii singuri, sa-si umple timpul cu gandurile care trebuie sa fie lasate libere. Iar cum in mintea omului este mereu razboi, ceva trebuia sa il invete sa mai renunte la cate o batalie. Cu cat citesc mai mult cu atat imi doresc sa scriu mai mult, cu cat ascult mai multe povesti, cu atat imi doresc mai mult sa le dezvalui. Uneori nu pot sa ma joc cu deciziile oamenilor si sa le fac publice dar am invatat sa le conturez frumos in povesti fara ca nimeni sa banuiasca despre ce este vorba.

Cum eu n-am invatat inca sa-mi las mintea libera, am invatat ca atunci cand vreau sa plang, mai bine scriu. Atunci cand vreau sa fug, mai bine scriu. Atunci cand nu stiu ce sa fac, imi las gandurile sa curga in cuvinte asternute si lumea uneori pare mai usoara. In realitatea, nu este. In realitatea, orice drama scrisa sau citita nu are echivalent in scris.

Poate ca in ultimul timp am tras chiului de la sedintele cu sufletul si scrisul si m-am ascuns printre stradute triste. Pentru ca Bucurestiul este uneori plin de tristete cand vrei sa vezi in el un refugiu. Am chiulit de la socoteala cu lumea reala pentru ca am invatat intr-un final sa pasesc intr-una mai frumoasa, in lumea mea care nu cunoaste nici minciuna, nici tradare, nici griji, nici frica. Lumea in care stiu ca doar cei nepasatori pot sa paseasca.

Cineva mi-a spus candva ca ar vrea sa-mi disece creierul sa vada ce se ascunde in spatele a ceea ce scriu. Eu i-as spune mai degraba sa-mi disece inima, sa-mi spuna daca in mijlocul ei este ceva, pentru ca uneori simt ca pe dinafara n-a mai ramas mare lucru. Au trecut suficiente valuri incat sa inceapa sa cojeasca straturi, straturi.

Iar cum aud masinile curgand spre Cismigiu si oameni chicotind pe strazi, ma gandesc daca adierea nu e oarecum buna si pentru suflet. Din cand in cand sa-l lasam sa zboare acolo unde stie sa fie fericit, macar pentru o clipa. Pentru ca noaptea, linistea si mirosul teilor de care sunt dependenta sunt pentru mine uneori, singurii prieteni. Caci prin ei nu curge sange deci n-au interese meschine. Iar eu, stiindu-ma dintotdeauna o rebela, ma intreb astazi, de ce avem nevoie de oameni de gheata? E mai usor sa atingi un gand frumos.

Pe bune ca ar fi frumos sa intelegi ce scriu, poate asa te-ai regasi printre randuri. Dar nu, tu esti prea superficial. Asa ai fost mereu, de aceea a trebuit sa alegi sa imparti patul seara de seara cu ea: lumea superficiala pe care o iubesti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s