Ploaia care a venit

Cand m-am urnit in prima zi ploioasa de toamna sa scriu dupa mult timp un post nou, eram absolut convinsa ca acesta va fi despre “Cea mai proasta specie de barbat”. Insa in drumul catre cafeneaua unde respir cuvintele inainte sa le pot pune frumos intr-un text, mi-am amintit de Bacovia si de cat l-am citit in anii de scoala si dupa. Mi-am dat seama cat de norocosi suntem ca existam intr-o tara in care unele zile spun stop fericirii doar ca sa ne permita noua putin timp cu noi insine. Nu exista binecuvantare mai mare decat putinele momente pe care le petrecem cu noi, atunci cand poate nici n-am crede ca ne mai poate auzi cineva.

Nu-mi lipseste soarele atunci cand nu vad decat gri pentru ca stiu ca precum anotimpurile, la fel si viata are nevoie de stari diferite. Avem nevoie de timp pentru noi, avem nevoie de putine momente in care sa fim rabdatori sa observam oamenii. Sa ne uitam adanc in sufletele lor si sa ne intrebam ce ii face atat de minunati. Si din cand in cand, avem nevoie de zile in care sa ne amintim lucruri frumoase, momente pe care vrem sa le pastram intr-un loc special care se deschide doar toamna. Ploaia are puterea de a ne indruma catre liniste, cand viata oricum e atat de agitata si scurta. Cand zilele au devenit tehnologizate iar curand si iubirea va fi doar tehnologie, nu vom mai intelege stari care au marcat artistii si oamenii sensibili de secole si continua sa o faca. Avem nevoie de mai mult noi intr-o lume in care decurge atat de trist din intalniri in intalniri, din telefoane in telefoane, ca apoi seara sa deschidem in pat si e-mailuri necitite de-a lungul zilei.

Poate ar trebui sa dedicam mai multe timp iubirii si mai putin timp superficialului de a petrece timp doar fiind rai. Poate ca nu degeaba iarna vine dupa toamna in asa fel incat sa intelegem ca sufletul omului trebuie sa cunoasca toate starile inainte de a putea fi cel ce ia decizii in locul creierului. Ei bine, as fi putut sa va povestesc despre cea mai proasta specie de barbat si despre cum prostia e doar o problema de alegere si nu de sansa. Dar cum alegerile ne fac ceea ce suntem, am inteles ca n-ar ajuta la nimic sa povestesc despre oameni superficiali cand printre noi inca se gasesc cei ce-l citesc pe Bacovia dimineata si nu mai au nevoie de nimic altceva.

Publicitate

Cat dureaza fericirea?

Am colindat in multe locuri, am trait cum nu pot sa descriu sentimente si stari minunate, am cunoscut oameni atat de diferiti dar care in spatele unei culturi si unor altor obiceiuri s-au dovedit aceiasi oameni cu vieti dificile dar frumoase. Si pentru prima data, in vacanta frumoasa din Portugalia m-am intrebat cat dureaza fericirea?

Poate ca acum, mai mult ca oricand, stiu de ce am ales un barbat care nu este roman. Ciudat ca vorbesc pentru prima oara despre el desi iubesc sa imi traiesc fericirea in cel mai discret mod. Insa uneori chiar trebuie sa ne deschidem sufletele si sa ii facem, atat cat putem, pe unii oameni sa inteleaga ce inseamna normalitate.

Dragii mei, normalitatea inseamna sa vrei sa ai langa tine un om care sa iubeasca ceva ce nu este o lista lunga de femei plasticizate in extrem, normalitatea inseamna sa crezi in visul tau pana la capat, sa traiesti ca sa-l indeplinesti, sa te trezesti dimineata si sa nu uiti ce te face fericit. Fericirea inseamna libertatea de a fi intr-o relatie. Stiu ca suna de-a dreptul idiot pentru unii dintre voi, dar relatiile frumoase sunt relatiile in care crezi in cel de langa tine. Dar cum sa crezi in Romania ca barbatii romani pot macar sa inteleaga o relatie cand femeile vin pe tava si se multumesc cu putin, mult prea putin.

Si nici nu gasisem un moment mai bun sa imi exprim crezul cand dintr-o data rasfoiesc o revista romaneasca in care isi exprima sincer si deschis gandurile o persoana publica din Romania. Cumva, incearca sa isi explice decizia de a fi cu un barbat ce nu este roman. Printre cuvintele ei se numara respect, cultura, civilizatie. Si zambesc amar si trist cand ma gandesc cata dreptate au unii.

Acolo am inteles cat dureaza fericirea. Am inteles ce frumos poate fi sa nu vezi barbati uitandu-se insistent dupa tine, am inteles ca femeile pot fi respectate intr-o relatie. Am inteles cat de minunat este sa vezi cupluri ce traiesc de o viata impreuna, ea asteptandu-l pe el sa prinda un val ca apoi sa vina si sa o sarute. Am inteles ca fericirea inseamna libertatea pe care ti-o da increderea in cel de langa tine, am inteles cat inseamna sa nu fii jignita in fiecare zi asa cum obisnuiam sa fiu langa un barbat roman.

Oceanul iti da aceasta senzatie de minunatie, de paradis. Nimic nu iti mai apasa umerii. Iar pentru mine, orele in sir petrecute asteptand ca el sa fie fericit printre valuri sunt confirmarea ca fericirea dureaza o eternitate atunci cand stii ce vrei de la tine. Iar in linistea incredibila a fericirii este atat de minunat sentimentul de libertatea pe care il dobandesti atunci cand ai reusit in final sa te ierti. Iar aceasta eliberare vine dupa ani de intrebari si niciodata raspunsuri. Raspunsuri pe care oceanul a reusit sa mi le dea fara sa-mi ceara nimic in schimb.

Exista in Romania barbati minunati. Pe care ii respect si pe care ii voi da ca exemple de fiecare data. Dar exista si unii pe care nu vreau sa ii privesc. Mi-ar fi rusine sa privesc atata nepasare si lipsa de onoare. Poate sunt un om norocos ca am avut ocazia sa fiu suficient de umilita si jignita ca sa ajung sa fiu rasfatata si iubita. Pentru ca acum nici nu mai stiu cum e sa imi opresc lacrimile sa nu curga siroaie pe obraz atunci cand barbatul pe care il iubesti iti spune privindu-te in ochi cele mai urate cuvinte.

Da, sunt un om norocos. Ca am ridicat privirea din pamant cand lacrimile stateau cuminti asteptand semnalul meu si am intalnit privirea unui om cald si sincer. Pe care l-am meritat si care m-a vindecat definitiv cand nici macar un doctor nu ar fi reusit.

Atat dureaza fericirea! Cat vrem noi sa o lasam in viata noastra!