Pe final

Standard

Pentru prima data in multi ani, mi-am propus ca pentru acest sfarsit de 2013 sa nu analizez nimic din ce a fost. Odata cu acest gand, stiu ca nici despre rezolutii n-as vrea sa vorbesc. Au fost ani mai grei si mai durerosi pe care am ales sa ii inchei fara sa am nici un regret si fara sa las pe umerii mei sa apese prea multe amintiri urate.

Inainte sa incep sa scriu aceste randuri, am urmarit cu atentie dialogul a doua tinere ce nu pareau sa aiba mai mult de 14 ani. N-am putut sa nu remarc indiferenta si lipsa de griji de care dau dovada tinerii  de astazi dar si schimbarile prin care au trecut copiii in ultimii ani. Daca acum mai bine de 10 ani nici nu visam sa vin singura la Starbucks si sa merg la cumparaturi cu prietenele, astazi lucrurile s-au schimbat. Un “selfie” trimis cu entuziasm pe whatsapp si zambetul le-a cucerit intreaga fata. Despre schimbul de generatii si toate modificarile la care suntem martori in ultimii ani, am putea vorbi fara oprire. Insa un element a ramas constant, indiferent de perioada despre care vorbim: entuziasmul copilariei. Pornim la drum plini de sperante si planuri, stim ce vrem sa fim cand vom fi mari, traim dramele noastre de adolescenti, credem in promisiunile din facultate dar undeva pe drum pierdem,  fara sa realizam acest fapt, naivitatea si optimismul ce ne-au adus pana aici.

Iar in zilele de sfarsit de an, cand nu numai ca incepem sa traim propriile noastre drame, realizam cu mai multa maturitate ca s-a mai scurs un an. Altul pe care parca ieri l-am inceput cu rezolutii si o ambitie debordanta catre noi planuri de schimbare. Nu stiu de ce ne trebuie un an ca sa ne promitem ca slabim, ca mergem la doctor, ca nu mai punem la suflet, ca muncim mai putin sau mancam mai sanatos. De ce ne trebuie inca un an ca sa facem rezumate despre noi cand anul urmator repetam aceleasi greseli?

Oamenii se agita in jurul meu pentru o noapte speciala, cand multi multumesc vietii ca le-a mai dat inca un rasarit. Recent imi povestea un domn trecut de 70 de ani cat de bucuros este cand dimineata deschide ochii si mai traieste inca o zi, caci seara se roaga sa mai primeasca macar o raza de soare. Iar noi asteptam un an ca sa apreciem o noapte, apoi asteptam multi ani ca sa ne implinim visurile din copilarie. Nu e nimeni de vina ca nu au devenit reale, nici societatea, nici alte imprejurari. Noi suntem. Uitam sa fim copii si sa ne bucuram de lucruri marunte, ca apoi sa ajungem sa ne rugam sa mai deschidem macar o data ochii.

Ce-ar fi acum de spus despre 2014? Nimic diferit  fata de 2013! A fost un an frumos pentru ca m-am bucurat de lucruri marunte, mi-am vazut planurile materializate pentru ca am crezut in ele, am iubit pentru ca nu mi-a fost frica de iubire. Si in rest, am invatat sa apreciez sanatatea si viata mai mult ca oricand. Iar de la 2014 mi-am propus sa astept sa-mi dea putere si curaj sa infrunt fiecare zi. Caci de restul, se ocupa copilul din mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s