A fost cea mai ciudata perioada din viata mea, au fost zile oribile si zile minunate, am plans, am ras, am suferit, am mai gasit loc pentru dezamagiri. Am ajuns acasa, acolo unde nu sclipeste aurul pe pereti si nu vad nici o piesa de mobilier care va aparea vreodata in reviste, acolo unde nici eu si nici el nu lasam pe nimeni sa vada mai mult decat noi. Pentru ca e locul acela comod in care doi oameni sunt ei, departe de orice falsa imagine ar afisa-o in alte contexte.
In timp ce rasuflu usurata ca n-am cazut in mijlocul strazii dupa toate rautatile pe care le-am inghitit in ultima saptamana, o lacrima sta in coltul ochiului pregatita sa-mi brazde obrazul pentru prima data dupa mult timp. A fost greu, e din ce in ce mai greu sa fim oameni. Evident ca blogul asta poate parea o prostie pentru multi, cum evident deciziile altora pot parea teribile pentru altii. Evident ca exista fete mai puternice si altele mai putin, evident ca exista oameni mai buni si altii mai putin buni. Evident ca ne nastem cu o soarta mai buna sau mai rea. Aparent.
Insa atata rautate si rea vointa cata constat in aceasta lume, mi-e greu sa cred ca pot regasi usor altundeva. Caci suntem o tara norocoasa comparativ cu altele, suntem un popor de oameni talentati si frumosi, nu inteleg de ce vrem sa uram tot ce exista. Frustrari avem cu totii. De la cele mai mici la cele mai mari. Insa acest fapt nu ne da dreptul sa fim josnici unii cu altii, sa uitam de luptele cinstite, sa uitam sa credem in sperantele noastre si sa le vedem materializate prin munca si rabdare. Evident ca unii oameni scriu mai frumos, altii mai putin. Unii zambesc mai mult, altii deloc. Unii se dedica, altii sunt timizi, unii poarta costum, altii jeansi. E o lume variata dar libera. Insa e o lume al naibii de critica si de rea, o lume pe care altii o vad atat de urata. Altii care vin din alte societati, altii care desi au realizat pe langa noi averi colosale, stiu sa spuna “Buna ziua” si “La revedere” oricui. Ma uit la ei si ma intreb de unde aceasta atitudine superioara a unora cand tot ce stiu sa faca mai bine este sa critice. Sunt oameni care desi au tot dreptul nu vor spune niciodata ca ei stiu mai bine, ca ei au mancat in locuri mai bune, ca ei au citit mai multe carti sau au fost mai oameni ca altii. In asta consta adevarata valoare a omului modern, sa stie sa ramana om oriunde ar ajunge si oricat ar avea.
Si desi mi-ar fi usor sa capitulez si sa plec, sa spun ca nici macar nu cunosc lumea asta, mi-e totusi mai aproape de inima sa cred in continuare in idealurile mele, in sperantele pe care le puneam pe umeri cu atat indarjire in liceu si mai apoi in facultate, pe care, surprinzator, inca le mai resimt atarnand zi de zi. Mi-e greu sa-i explic unui om care vine din alte lumi “de ce”. Insa multumesc lui si vietii, ca el nu intreaba. Pentru ca stie. Pentru ca in lumea lui, nimeni vreodata nu mi-a vorbit superior desi sunt omul cu cea mai putina experienta si cele mai simple obiceiuri.
Dincolo de falsele imagini la care lucram fara incetare ar trebui sa persiste rabdarea si bunatatea, lipsa de rea intentie, mai putina barfa, mai multe fapte, mai putina aroganta, mai mult altruism. Inainte sa scoti din tine tot ce e mai rau, intreaba-te cine esti tu? Ce ai facut tu pentru tine si pentru prieteni, nu pentru o intreaga lume? Cand ai scris ultima oara un lucru frumos?
N-avem certitudinea zilei de maine, nici a relatiei, nici a prieteniilor vesnice. Tocmai din acest fapt, nu gasesc nici un motiv pentru care am trai plini de ura si venin, suparati pe toata lumea si vesnic nemultumiti. Ati fi surprinsi sa vedeti cat de frumosi sunt oamenii, dincolo de prejudecatile voastre, cat de simple sunt relatiile cand renuntati sa fiti carcotasi. Alegerile sunt o chestiune de caracter si ii privesc pe cei implicati direct.
In spatele mirajului in care veti cadea se ascunde un adevar dureros pe care multi nu si-l asuma. E bine totusi sa lasati deoparte orice urma de prejudecata si manie, caci nu se stie niciodata ce se poate intampla in palatul perfectiunii in care unii isi duc traiul zi de zi, in care candva calcam si eu demna si nemiloasa pana cand am primit o lectie pe care n-as putea vreodata sa o uit.
adevaruriurbane's Blog 