De fiecare data cand deschid laptopul e ca si cum m-as uita in oglinda. “You are unprotected”! Yes, I am! Si stiu acest lucru, doar ca n-am facut nimic in acest sens. Mi-ar fi usor sa apas pe un buton insa, ca intotdeauna, caut x-ul si aman pana in ultima clipa. Doar asta stiu sa fac dintodeauna, sa aman. Nu asta facem toti in momentele de rascruce? Gasim in noi orice farama de speranta ca ceva se va schimba, chiar daca stim ca asta nu se va intampla niciodata.
Ce usor ne-ar fi daca ne-am instala pe la 16 ani un antivirus care sa ne anunte de fiecare data cand suntem “unprotected”. Sa poata sesiza orice posibilitate de esec, suferinta, depresie si sa ne opreasca inainte de orice alt pas. Sa apasam butonul “protect” in loc de “x” si lucrurile sa devina atat de simple. Iar la aparitia unei persoane care se va dovedi intr-o buna zi o alegere nu foarte inspirata sa nu mai fim capabili sa simtim. Sa nu mai visam, sa nu mai credem, sa ne oprim pur si simplu.
Ar fi cel mai usor lucru, mai ales atunci cand alegem tot ce e mai neinspirat. Prieteni care uita cine a fost langa ei cand erau jos iar in pseudo succesul lor uita ca existi, straini care judeca aparente si jignesc necontenit, jumatati care uita ce e frumos in relatia lor, toti ar putea fi opriti din timp inainte sa distruga un intreg sistem care, asemenea unui calculator, leaga functie dupa functie.
Si pentru ca nu aleg optiunea cea mai simpla, din cand in cand, alerta revine amintindu-mi ca “You are unprotected!” Stiu! Sunt asa de 26 de ani, de ce as alege sa-mi protejez calculatorul cand nu-mi protejez nici macar sufletul. Virus, dupa virus, sistemul sufera daune zilnic. Si nici macar acest antivirus care ma anunta insistent cat sunt de neprotejata, n-a fost intocmai alegerea mea. Intr-o zi, un amic mi-a zis ca trebuie sa imi curete “sistemul” si ca e urgent sa imi instalez un antivirus. “Chiar trebuie?”, l-am intrebat dezamagita. “Ce mi se poate intampla?”, iar raspunsul a fost “Poti sa risti sa nu il mai deschizi!”. De cand e asta o problema? Cumparam altul. Intre timp am aflat ca odata cu distrugerea “sistemului”, pierd toate informatiile acumulate. Nici asta nu-mi pare o problema atat de mare, cu totii am avut macar un moment in viata in care am luat-o de la inceput fara sa mai pastram macar o informatie din trecut. Si am supravietuit de fiecare data.
Ar fi frumos sa ne usuram fiecare pas in viata. Dar ce am mai fi la final? Ar mai ramane oare macar o urma de magie, magia aia in care credem constant indiferent de varsta. Magia care ne-a adus aici, magia care ne mai poarta inca pe carari neexplorate, magia! Iar acum, cand inchei aceste randuri, alerta ma anunta din nou “You are unprotected!”. Stiu! Si asa intentionez sa raman!
adevaruriurbane's Blog 