Linistit

N-as da pe nimic linistea. N-as da-o pe o masina scumpa, nici pe o vacanta departe, nici pe cea mai luxoasa casa, nici nu mai vorbim de haine. N-as da linistea aia de dimineata, cand deshizi ochii si in orice pat te-ai afla, vezi doar lumina calduta a diminetii. Si atat. Nu vezi nici mobila din jur, nici ce tinuta vei imbraca, nu vezi nimic. Vezi, pentru secunda aceea pentru care eu traiesc, doar viata.

Ma veti intreba de ce? De ce scriu astazi asta si de ce asa dintr-o data? Pentru ca n-au trecut prea multi ani de cand alergam ca nebuna prin oras, in cautarea falsei fericiri. Ea a venit cand ma asteptam mai putin. Si a venit odata cu linistea de care va spun. A venit cu linistea care ma insoteste in vacante, linistea care pluteste in aer in week-end-uri, linistea care adoarme cu mine in fiecare noapte. In toti acesti ani, viata n-a facut altceva decat     sa-mi dea palma peste palma, sa-mi arate in stilul ei incapatant de care nu vrea deloc sa se departa, ca am gresit. Am gresit cand am crezut ca ceea ce cautam eu era fericire. Mi-a aratat ca ceea ce cautam eu era o iluzie impachetata frumos, iluzie care pe mine m-a parasit dar cel mai probabil astazi a vrajit pe altcineva.

Si n-as da linistea pe nimic in lume. Linistea cand stai seara cu geamul deschis si asculti ploaia. Si atat. Linistea cand te trezesti in decembrie si dincolo de perdea ninge linistit. Linistea ca vacantele mele sunt pe cea mai banala plaja din lume, unde nu curge prosecco si nici dive nu pozeaza insistent. E o plaja undeva nici prea departe dar nici prea aproape, unde oamenii stau asezati pe scaunele lor pe care le aduc de acasa si beau cafea in pahare de plastic. Asculta marea chiar de uneori vantul bate chiar prea tare. Eu ma uit la valuri si la kiteri, ii numar de fiecare data in timp ce ma incalzesc in hanoracul cu doua numere mai mari pe care il port de fiecare data in bagaj.

Haosul m-a imbolnavit. Fuga dupa “tot” m-a invatat ca daca vrei sa ai “tot” vei avea aproape nimic. Contractele vin si pleaca, la fel si banii. Ceea ce nu mai vine niciodata este surasul bunicii sau imbratisarile bunicului. Nici plimbarile cu tata sau prajiturile mamei. Ele se duc iar fuga dupa “tot” ne fura chiar si momentele care conteaza.

Nu pot decat sa ma simt cea mai norocoasa fiinta din lume. Am invatat sa fiu fericita doar cu linistea. Sa o port cu mine zilnic si sa stiu ca oriunde as fi, ea ma va incalzi intotdeauna. Sa fie de ajuns doar o privire pe geam sau in jur si sa stiu ca ceea ce eu am poate fi definit de un singur adjectiv: unic.

Publicitate