Arhive pe categorii: lumea in care traim

Sindromul bot in bot

Standard

Si de aceasta data, inevitabilul s-a produs. Chiar daca stiu ca imi voi atrage critici din partea bunilor mei prieteni/prietene, va voi povesti despre sindromul bot in bot.

In 2011 am patit-o. De mai multe ori. Cu prieteni “buni” de-ai mei. Sa zicem ca asta am crezut eu. Cum imi iau eu teapa de obicei? Ii acord unui om toata increderea mea, iar omul respectiv dispare la prima relatie.

Prietenele mele… cum apare un Fat-Frumos, cum dintr-o data eu dispar. Se vad cu el de cateva ori si in clipa urmatoare, el e barbatul viselor lor. Nu conteaza ca nu stiu nimic despre el, unele dintre ele nici nu le stiu numele de familie. Dar, ce mai conteaza astazi un amarat de nume de familie? Pe bune, sunt demodata, cer prea multe detalii. Dintr-o data toata viata lor se invarte in jurul unui barbat. Telefoane din jumatate in jumatate de ora (cazul fericit), in fiecare seara cu iubi in masina, in week-end cu iubi la masa, cu iubi in club, cu iubi la shopping.

Dupa o scurta perioada de timp, rareori se prelungeste, visul frumos se destrama. Si sa vezi atunci, drama. Imi suna telefonul non-stop. Ioana, iesim in club? Ioana, iesim la cafea? Ioana, mergem la shopping? Sa nu mai zic de zecile de mesaje in care Ioana gaseste solutii. Si uite asa, Ioana redevine utila. Mai exista si cazul in care ele dispar cativa ani din viata mea si dupa cativa ani descopera ca nu mai au nici o prietena pentru ca in toti acesti ani iubi a fost omniprezent, omniscient, omnipotent, mai ceva ca un narator. Si Ioana cea draguta, e mereu solutia de avarie.

Toate, dar toate aceste situatii imi provoaca scarba. Pentru ca din cate stiu, eu nu sunt o pereche de blugi pe care o purtati din nou dupa ce dati jos kilogramele pe care le puneti pe voi cand iubi va vede perfecta oricum ati fi. Asa ca, lasandu-ma la o  parte pe mine, ganditi-va putin la voi. Inainte sa ii oferiti toata viata voastra lui iubi, incercati sa vedeti daca merita. Incepeti mai intai cu numele de familie, apoi cu studiile, placerile lui. Uitati-va putin si la prietenii lui, de obicei ei sunt cei care tradeaza fata aceea perfecta. Si mai ales, luati aminte la ce mi-a spus un prieten recent: “Lasa-le in pace, peste 6 luni sunt tot singure”.

E trist ca aruncati atat de usor oamenii din vietile voastre pentru primul venit, primul servit.

Acestea fiind spuse, iubi e la bere acum, nu? Nu de alta, dar altfel n-ati avea timp sa cititi blogul meu.

O lume perfecta!

Standard

Chiar daca nu pare, nu m-am resemnat. Inca mai cred in societatea perfecta in care sa-mi duc traiul linistita. Stiu ca acest loc idilic nu este Romania si stiu ca daca vreau sa gasesc lucrurile frumoase, nu le voi gasi aici. Inca mai sper in oameni valorosi si intr-o lume fara prejudecati.

Stiu ca exista, undeva pierduti printre noi, oameni de calitate. Sunt acei oameni care vad adevarata valoare a celor din jur si nu lucrurile cu adevarat superficiale.  Inca n-am obosit si raman vesnic optimista si vesela. Pentru ca daca m-as resemna atunci probabil as ajunge una dintre ele. Dar undeva in interiorul meu, desi de cele mai multe ori pun capul pe perna si ma gandesc ca nu exista acela, cand ma trezesc ceva imi spune ca el este. Stiu ca desi cazurile triste se inmultesc si ca ascult din ce in ce mai des povesti de-a dreptul dramatice, undeva in aceasta metropola e loc pentru noi toti. E loc si pentru cei de calitate si pentru cei cu mai putine scrupule. Ce-i drept, cei din urma s-au acomodat mai usor.

Imi amintesc de luna martie cand in drum spre birou plangeam in masina. Era ora 8. Si cand dintr-o masina de langa mine primesc un buchet mare de flori. Iar cand geamul coboara indeajuns de mult vad doi cantareti de hip-hop… Imi zambesc si imi spun ca sunt prea frumoasa ca sa plang si ca nimic nu merita. Ei bine, in spatele fiecaruia dintre noi se ascunde altcineva. Iar eu stiu ca daca n-as fi primit acele flori n-as fi stiut niciodata ca un baiat de cartier stie sa faca gesturi frumoase.  Dar cati dintre voi ati fi facut asta? Cati dintre cei ce au fost in viata mea au facut asta?

Inca mai cred si stiu ca voi toti de langa mine veti gasi intr-un moment omul care sa vada dincolo de aparente. Stiu ca de cele mai multe ori mi se spune ca merit mai mult, ca sunt prea buna. Stiu ca sunt doar niste scuze. Dar daca suntem atat de naivi crezand ca femeia perfecta se ascunde intr-o rochie frumoasa, un machiaj perfect, un corp fara cusur, atunci sigur vom avea acest lucru. Doar ca de cele mai multe ori se dovedeste a fi alegerea gresita.

Lumea perfecta e cea pe care ne-o facem noi. Noi decidem pe cine sa pastram si pe cine sa lasam sa plece. Noi decidem pe cine sa umilim si pe cine sa respectam. Suntem, in fond, cei ce luam deciziile.

Iar eu, dincolo de zambetul meu sincer, ascund o lume pe care putini indraznesc sa o exploreze. Pentru ca e mult mai usor sa-mi masori picioarele decat creierul, e mult mai usor sa-mi vinzi cuvinte mincinoase crezand ca sunt genul care pica usor. Dar toate astea nu fac decat sa ma ajute. Pentru ca aroganta mea este una indreptatita cand intalnesc zi de zi astfel de oameni.

Iar urmatorul post este dedicat celor ce nu valoreaza nimic. Sunt cei ce m-au convins ca incepem sa ne degradam mult prea usor.

 

Da, da, Pictura!

Standard

Dupa ce m-am plans 3 ani de FJSC si de cat de invechita e facultatea asta simt nevoia sa-mi cer scuze. Vreau sa ma iertati pentru toate lucrurile rele pe care le-am spus despre voi. In mod special as vrea sa adresez scuze secretariatului mult hulit. Se poate, domne, si mai rau! Mult mai rau!

Sa dai licenta la ASE e ca si cum ai juca la loterie. Ai noroc sa dai de un profesor caruia sa ii pese, sau nu. Eu evident, ma aflu in categoria celor ghinionisti. Probabil ca sunt un student slab pregatit, nu? Si nu imi pasa de scoala si vreau doar sa am o diploma cu care sa ma laud. Ei bine, nu! Poate ca sunt un student care vrea sa intre in secretariat si sa i se raspunda frumos, sa afle informatii fara sa fie nevoita sa cumpere o mica atentie secretarei. Poate ca daca as fi avut caracterul colegului meu ce s-a aflat inaintea mea la coada, as fi avut parte de o dictare mot a mot a unei cereri pentru licenta.  Eu insa, sunt genul ala de student caruia nu ii pasa de scoala, care habar n-are pe ce lume traieste. Pai ce, eu nu stiam ca doamna X nu mai are locuri libere la licenta. Trebuia sa fac eu sapaturi, sa duc munca de investigatie si sa aflu, sa nu vin sa o deranjez pe ea.  Caci ea este clar platita sa bea cafeaua din ora in ora, sa schimbe impresii si sa jigneasca. Si cand intr-un final se gaseste un student sa ii acuze pentru cea mai proasta organizare posibila, de vina nu sunt ei. Stiti cine e de vina? Ministerul Invatamantului.  MECTS e de vina ca acorda doar 30 de locuri pentru licenta fiecarui profesor coordonator. Pai cum isi permite MECTS sa le strice lor afacerea? Ei vor sa aiba multi student, multi, multi, ca piata din Romania  inca mai are nevoie de economisti. Si MECTS e de vina ca sunt multi studenti care raman pe dinafara. Pentru ca atunci cand te duci la casierie si le lasi milioanele se imbujoreaza de fericire. Tu cand te imbujorezi? Niciodata! Ca tu nu ai parte de nici un fel de respect pentru niste bani pe care, fie vorba intre noi, nu ii merita.

Dupa ce ma linistesc cu licenta, aud alte povesti, minunate, de altfel. De ce am eu restanta la o materie la care n-ar trebui. Conform calculelor mele, aveam nota de trecere, si inca una foarte buna. Pai, fiecare profesor are o norma de restante. Ca e criza, si cand e criza, 60 de ron de restanta inmultit cu jumatate de serie de studenti rezulta un numar cu destule zerouri.

Poate ca nu e FJSC cea mai tare facultate, are hibele ei. Dar stimabililor, Universitatea Bucuresti e cu mult peste voi. Cu mult! Daca secretarele se poarta urat e poate pentru ca sunt prost platite si au un volun de munca exagerat. Dar in 3 ani de facultate in Universitatea Bucuresti nici macar o singura secretara nu mi-a cerut spaga sa se poarte frumos cu mine. Si oricum, n-ar fi primit. Si in cadrul Universitatii Bucuresti sunt cadre didactice cu adevarat respectabile!  Cu siguranta si in ASE sunt. Sunt multi oameni pe care ii respect, in fata carora ma inclin. Dar sunt din ce in ce mai putini si mi-e teama ca atunci cand si ei vor disparea, cuvintele mele vor fi fost oricum in zadar.

Pana atunci poposesc putin  sa privesc  pictura lui Balasa. Cu siguranta, de-asta a fost pictata. Sa linisteasca studentii care au mici suparari. Bine ca domnul Balasa a avut suflet mare si totusi, nu a cerut un milion de euro, cat valora, conform lui, minunatia. Pentru 320 000 de euro, noi vom fi mereu linistiti intrebandu-ne pentru ce platim 27 de milioane pe an? Pentru pictura, bineinteles!