E liniște după mult timp și am reușit să strâng câteva cuvinte pe care simt că nu mai vreau să le țin doar pentru mine. Se întâmplă uneori să nu vrem să vorbim pentru că unii dintre noi preferă singurătatea și au nevoie de ei înșiși ca să-și vindece rănile. După o perioadă pe care am decis să nu o numesc proastă ci mai degrabă, vindecătoare, am învățat să fiu eu din nou. Nu știam că oamenii îți pot lua cu atâta ușurință acest drept și nici că pentru a-l recupera trebuie să alergi mult. Chiar și pentru o alergătoare de cursă lungă, ca mine, o astfel de provocare implică mai mult decât o disciplină strictă.
N-am pierdut nimic care să doară mai mult ca liniștea. Ea e cea care ne ferește de boli, de nopți nedormite, de frici, de oameni nocivi. Ea e sănătate! Nu-ți spune nimeni când o pierzi pentru că viața chiar nu vine cu intrucțiuni de folosire, unde ar mai fi farmecul? Trebuie să descoperi, pas cu pas, cine ești. Te poți minți crezând că tu nu vrei să te măriți când în tine zace de o viață imaginea nunții tale perfecte. Spui celor din jur cât urăști acest concept, dar în sufletul tău aștepți să se întâmple. E simplu! Spune cu voce tare că tu asta vrei și te vei scuti pe tine de energii irosite absurd. Apoi, ești într-o competiție cu oricine din jurul tău, când singura persoană capabilă să te depășească este o versiune mai bună a ta. N-ai cum să știi asta că doar alergi de nebună după o poveste care nu te reprezintă.
Scriu asta pentru că am obosit. Am obosit să spun că eu trăiesc asumat, că eu nu trebuie să dovedesc nimic nimănui, că societatea nu doarme cu mine seara în pat și nu-mi măsoară bătăile inimii. Că poate o relație n-are nevoie de acte ca să fie perfectă, că poate nu vreau să fiu ca toată lumea doar pentru că “toți au făcut asta”. Nu simt nevoia să mă justific când întâlnesc după ani o cunoștință care mă judecă pentru că până la vârsta asta n-am facut ceea ce alții au deja. Și dacă citești acum aceste rânduri, află că nici tu. Află că tu nu trebuie să alergi după regulile altora, reguli care oricum nu sunt făcute pentru tine. Află că mai sunt ca tine oameni care s-au săturat să privească acea privire plină de prejudecăți că ești într-o relație cu x sau cu y. Sau privirea pe care aș pune-o în top 3, aceea care te etichetează instant după averea partenerului. Tu n-ai muncit niciodată, te-ai lăsat de orice proiect, te bazezi doar pe el acum. Și mă întorc la etichete și vă întreb: n-ar fi mai bine să vi le scrieți singuri pe ale voastre? Poate v-ar reprezenta mai bine.
Alegi uneori să cazi pradă acestor oameni superficiali, pentru care doar viața lor contează. Ei au făcut, ei au trăit, ei au suferit, ei vor avea, ei au pățit, ei, ei, ei. Tu nu exiști decât ca un interlocutor disciplinat, menit să dea din cap aprobator sau scârbit, în funcție de micuța drama ce-ți este expusă. Dacă ai lângă tine oameni care suferă de sindromul “eu”, întreabă-te dacă nu cumva “tu-ul tău” nu merită să fie și el în propoziție? Poate că se simte singur și i-ar plăcea și lui să se simtă mai puțin singur. Pentru că, vezi tu, de aici începe procesul de pierdere a ceea ce ai tu mai de preț: “liniștea”!
Eu m-am redescoperit după ce am învățat că nu trebuie să ascult numai eu, că nu trebuie să-mi justific alegerile și mai ales, după ce am cântărit bine ce merită cu adevărat în viață. Și astfel îmi petrec ore bune pe săptămână în natură, alerg iar ca înainte, zâmbesc sincer, mă bucur de oamenii frumoși pe care i-am păstrat lângă mine, am învățat să povestesc despre lunile grele ce s-au dus și mi-am înfrânt temeri. Și, nu în ultimul rând, am pus pe mute, chiar de sunt martoră, orice tentativă de monolog cu “eu” ca unic personaj.
adevaruriurbane's Blog 