Ce a fost va mai fi!

Standard

Cand a vibrat in zgomotul unei  sali de baschet arhipline in care aplaudam frenetic la fiecare cos de 3, l-am ignorat. “Un alt mesaj pe whatsapp”, mi-am spus in stilul pe care l-am abordat in ultimele luni. E normal sa fie asa dupa ce multi dintre ei au ales tradarea. Imi amintesc cat mi-a placut acest joc in copilarie dar fug grabita catre ultimul 007.

Si cand parasesc sala, imi amintesc de mesaj. Iar cand l-am citit, am ramas blocata pentru cateva secunde. Apoi m-am gandit ca sigur e o greseala, o gluma, o ironie. Si intr-o clipa mi-au trecut prin minte toate umilintele si clipele in care ma uitam pierduta asteptand un raspuns. De ceva timp tot astept un raspuns. Si nu vine.

Cum s-ar fi putut incheia o saptamana atat de ciudata altfel decat pusa in fata unei alte decizii importante. Puteam sa spun pas sau puteam sa onorez invitatia careia ii spusesem un da raspicat inca de dimineata. Sunt un om de cuvant si imi respect fiecare cuvant dat. In saptamana in care am mai spus inca un adio si am mai suspinat la aflarea unor lucruri de-a dreptul  lipsite de orice farama de demnitate si adevar, ea imprastie zvonuri in apararea ei. Eu urmeaza sa iau pentru prima oara atitudine si sa imi apar onoarea si asa patata de cea care sta ascunsa in propria-i mizerie.

Se uita mirata la mine si imi spune: “nu pot sa cred!”. Imi zambeste si imi pune aceeasi intrebare pe care mi-o pun si eu in fiecare zi inca de atunci: “oare?”. Eu stiu raspunsul dar nu stiu insa daca vreau sa il dezvalui si lor. Si atunci ma intreaba: “Ai ierta?”. Si ii raspund: “Pe el, da, as ierta orice si nu m-as uita inapoi”. Stiu insa ca in cealalta parte lucrurile stau diferit pentru ca orgoliul, asa cum v-am mai spus, naste monstri. De cate ori n-ati vrut sa spuneti lucruri pe care orgoliul le-a blocat? De cate ori n-ati regretat dar a fost prea tarziu? De cate ori n-ati crezut ca dati lectii altora si ati sfarsit dandu-va lectii voua? Stiti si voi, de multe ori. Dar nu recunoasteti. Orgoliul… nu-i asa?

A fost o saptamana grea. Am pierdut iar, am castigat iar. As vrea sa o sterg dar nu stiu cum. Pentru ca uneori vrem sa stergem lucruri pe care nu le mai vrem in memorie. Dar ele ne fac sa luam decizii bune la un moment dat. Si cand platesc nota, ma uit trista la ea si ii marturisesc: “Am facut multe greseli. A facut multe greseli. Iar dintre toate cele ce s-au spus exista un singur adevar. Il stiu doar eu si doar eu il voi sti. Si singurul ce a ocupat locul liber este astazi plecat departe. Si el…”. Iar in drumul inapoi spre locul ce mi-a fost si celula si paradis, apuc sa franez tardiv. Si de data asta am riscat, am ales sa apas acceleratia si ea a trecut iar pe langa mine. Zambesc pierduta, rasuflu usurata si ma intreb: “Si daca? Si daca intr-o zi nu voi avea noroc…oare n-as regreta ca n-am trait, n-am spus ce aveam de spus, n-am iubit ce aveam de iubit? Doar din orgoliu…orgoliu!”

Ceea ce ati citit este doar fictiune, istoria unei saptamani din viata unei oarecare ea ce nu exista. Nici macar eu nu o mai cunosc, nici macar voi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s