Timp, fii bland cu noi!

Standard

N-am crezut vreodata ca voi ajunge sa ma plang de timp. Nici macar atunci cand studiam 2 facultati si aveam un job full-time si eram prezenta la fiecare curs. Nu stiu cum reuseam pe la 20 de ani, dar astazi la 25 viata imi pare total diferita. Nu cred ca exista lucruri pe care nu le putem face, cred doar ca incepem sa punem pe planul doi alte dorinte. In cazul meu, am pus pe planul doi ceea ce in urma cu cinci ani era un stil de viata.

Tocmai am ajuns acasa (intr-o sambata) de la un eveniment de beauty. Acolo m-am asezat timid in spate, cum imi place sa ma asez de o viata: ultima banca in liceu, ultimul rand in facultate, prima in toate cele de mai sus. Caci locul unde stai nu inseamna ca e locul in care ajungi in viata. Revenind la subiect, locul meu din spate m-a ajutat sa ma uit in jur:  fete triste, fete vesele, fete obosite, oameni carcotasi, oameni frumosi. Spre finalul unei polemici in materie de timp si talent, aud uimita alte idei preconcepute despre fetele din PR care “nu raspund la mailuri, sunt neserioase”. Ma abtin cu greu sa nu intervin si sa marturisesc ca in ultimele trei saptamani cu exceptia a doua zile pe care le-am dedicat in totalitate partenerului de viata, n-am avut timp sa mananc. Da, da, sa mananc! Si nici sa-mi sun mama sau sa o vizitez, in conditiile in care pe mama o sun zilnic si incerc sa o vizitez o data la doua zile. N-am avut timp sa imi sun prietenii, sa nu mai vorbesc de intalniri. Ca mine sunt si colegii mei si prietenii, oameni care muncesc mai mult ca mine de cele mai multe ori.

Da, e usor sa vezi din exterior si sa judeci. E usor sa pui etichete pe timpul oamenilor, e usor sa te plangi in loc sa gasesti solutii. Caci gasirea solutiile implica timp, timp pe care intr-adevar nu-l mai avem. Dar am acelasi entuziasm si aceeasi energie pe care o aveam si acum zece si acum cinci ani. Si astazi gasesc o ora sambata seara sa scriu, desi maine (duminica fiind) ma trezesc la 7 sa muncesc. Pana tarziu seara cand voi participa la un alt eveniment pe care l-as fi putut omite dar cuvantul dat e sfant.

Desigur, mi-as dori sa pot sa mai am inocenta si nebunia copilului de acum 15 ani care il astepta cu sufletul la gura pe Mos Nicolae, seara isi stergea toate ghetutele si nu adormea pana cand nu auzea pasi pe parchet. Si da, mi-as dori sa mai cred ca cineva ne rezolva orice problema. Insa acel cineva suntem noi. Noi, cei ce trebuie sa tinem cont ca etichetele nu valoreaza nimic, ci imaginea din spatele lor. Pe care nu o putem cunoaste atat de usor, decat prin rabdare si credit acordat unor persoane. Si mi-ar placea sa ne uitam in jur, la mamele noastre, care candva reuseau sa aiba grija de noi, sa munceasca, sa gateasca, sa arate bine, fara conditiile de astazi. Si tot ele se uita astazi la noi cum clacam si ne plangem de timp. Nu e usor, traim vremuri al naibii de ciudate dar suntem si al naibii de norocosi. Caci noi nu stim ce inseamna sacrificiile pe care le-au facut ele si nici nu le auzim vreodata plangandu-se cat ne plangem noi.

Insa la finalul zilei, stiu multi care adorm cu zambetul pe buze. Caci chiar daca timpul le-a devenit dusman, ei lasa lucruri frumoase in urma. Pe nici unul dintre ei nu i-am auzit vreodata punand etichete pe timpul altora din jurul lor. Pentru ca ei stiu cel mai bine ce inseamna sa renunti la anumite placeri pentru a te dedica altora. Iar timp pentru sufletele noastre se gaseste mereu. Atunci cand nu ne priveste nimeni, suntem noi cu adevarat. Si tot atunci avem tot timpul din lume pentru sufletul nostru. Cu el traim o viata, cu el si numai cu el!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s